Members comments:

 =  Dragoste, muză, dragoste...
Ionovici Titi
[03.Jul.05 22:16]
S-au cunoscut la Viena în 1872. Pajul Cupidon a întins arcul și i-a săgetat pe amândoi. Frumoasă, spirituală, cultivată, Veronica e o femeie plină de poezie și mister, romantică și provocatoare. Pentru ea, Eminescu lasă Berlinul și vine la Iași, dorind s-o revadă. Poetul îi dedică versuri eminente, iar poetesa modestă, imitându-l dulceag, îi dedică stihuri…

"Vârful nalt al piramidei ochiul meu abia-l atinge...
Lâng-acest colos de piatră vezi tu cât de mică sunt
Astfel tu-n a cărui minte universul se răsfrânge,
Al tău geniu peste veacuri rămâne-va pe pământ.

Și dorești a mea iubire... Prin iubire pân-la tine
Să ajung și a mea soartă azi de soarta ta s-o leg,
Cum să fac! Cand eu micimea îmi cunosc atât de bine,
Când măreața ta ființă poate nici n-o înțeleg."

Când, în 1879, se stinge la Iași soțul ei, Ștefan Micle, lasând-o săracă, fără sprijin material, Veronica vine la București. Timp de mai bine de o lună, împreună cu Emin (cum îl alinta), luptă pentru obținerea unei pensii. Pe stradă, el o prezenta amicilor drept logodnică. Se gândesc să se căsătorească, însă Maiorescu(Demiurgul) și junimiștii afirmă că, dacă poetul se însoară, "nu va mai plânge așa frumos".

"Hyperion, ce din genuni
Răsai c-o-ntreagă lume,
Nu cere semne și minuni
Care n-au chip și nume.

Tu vrei un om să te socoți,
Cu ei să te asameni?
...........................
Iar tu, Hyperion, rămâi
Oriunde ai apune...
Cere-mi cuvântul meu dintâi –
Să-ți dau înțelepciune?
..............................
Și pentru cine vrei să mori?
Întoarce-te, te-ndreaptă
Spre-acel pamânt rătăcitor
Și vezi ce te asteaptă."

În 1883, când Eminescu s-a îmbolnăvit, Veronica Micle a căutat să-i fie de folos, făcând tot ce a putut spre a-i alina suferința și a-i asigura o bună îngrijire. Eminescu a îndrumat-o pe Veronica Micle să compună poezii și i-a apreciat creația. Cele mai valoroase poeme oglindesc dragostea ei pentru Eminescu, cu momente pasionale, bucurii, supărări, mărturisiri, melancolii, revolte, temeri, împăcări - un "adevarat jurnal poetic". Au valoarea sincerității și a unei grații de necontestat:

"De câte ori am tresărit La fieșce mișcare,
Crezând că poate ai venit Tu, dulce arătare.
Ș-apoi de câte ori am plâns văzând că noaptea vine
Și lampa singură o-am stins, Iubire, fără tine".

După stingerea Luceafărului, regretele o stăpânesc pe Veronica. Pleacă la Mănăstirea Văratec. Tulburată, parcă-l vede pe Emin în oglinda pârâului de munte.
Dorind să se ducă dincolo…se stinge la doar două săptămâni după…
Prin moarte, s-a logodit cu Eminescu pentru veșnicie…




To be able to add comments you must be browsing using the language this text uses.

Use the existing link (near text registration date), or choose the specific language and acces this text again.

Go back !