agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Advertising Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poetry Personals Prose Screenplay Essay Press Article Communities Contest Special Literary Technique

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texts by the same author




Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 844 .



Toată Piața Universității era plină de droguri (II)
article [ Interviews ]
PETROȘANI: Acolo, sub pământ nu poți face politică

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Goe ]

2015-05-02  | [This text should be read in romana]    | 



Duminică după-amiază. Plouă. Străzile din Petroșani sunt pustii. Intru în braseria din spatele hotelului „Petroșani”. Lume multă. Fețele oamenilor sunt năclăite și umede ca și fețele de masă. Ciulesc urechea. La una dintre mese cineva pronunță numele lui Marian Munteanu... Dar, când cer permisiunea să mă așez, unul dintre cei de la masă le face semn cu ochiul celorlalți. Discuția se curmă brusc. După o vreme, reîncep să vorbească, dar despre fotbal. Mă legitimez și le spun că m-am așezat la masa lor tocmai pentru că i-am auzit vorbind despre Marian Munteanu... Își scot și ei la rândul lor, cu gravitate, legitimațiile de mineri. Spontaneitatea și candoarea gestului mă încredințează că nu am greșit atunci când i-am judecat ca pe niște copii mai mari. Comandă – în ciuda protestelor mele – două halbe pentru mine. Nici pomeneală să plătesc. Trebuie să le beau. Dă-i cu bere, dă-i cu vin... După aceea vom vorbi de la egal la egal. La un moment dat, cel care le făcuse semn cu ochiul se ridică de la masă. Când revine îmi strecoară în palmă un bilet pe care-l citesc pe furiș: „Mergeți și așteptați afară. Vin și eu cu colegul”. Ies din braserie. După un timp apar doi dintre mineri: Gheorghe Gheorghe, 42 de ani, miner în subterană la abataj frontal, de la mina Lonea (cel care mi-a dat biletul) și Bucur Ion, 42 de ani, abataj frontal, Petrila.
- E mai bine așa – mă lămurește G.G. Cei din spatele dumneavoastră se uitau urât. Erau cam beți. Cei din dreapta erau bișnițari, oamenii Miliției.
- Bine, dar chiar dumneavoastră vorbeați despre Marian Munteanu.
- Noi suntem mineri...
Continuăm discuția în camera mea, din hotel.
G.G.: Eu citesc „România liberă”, ca să știu ce e în țară... dar nu prea o găsesc.
B.I.: Nu o dau la difuzare pentru ca minerul să nu fie informat de ce se petrece în țară, fiindcă se spune că minerul ține cu tovarășul Iliescu.
Rep.: Dar dacă minerii vor fi chemați la București, credeți că se vor mai duce?
B.I.: Nu, dar dacă va fi batjocorită munca minerilor vor veni, pentru că multe probleme ale minerilor nu apar în ziarele noastre locale.
Rep.: În ce condiții ați plecat în iunie la București?
G.G.: Eu lucram în subteran; pe la șapte fără un sfert, șeful meu de schimb, Marinescu Vasile, a zis că trebuie să ieșim afară că-i bai la București. Nici nu mi-au dat voie să merg acasă. Carașca Ion, normatorul sectorului III, ne-a îmbarcat în autobuze și ne-a dus la Casa Sindicatelor. Aici ne-au adunat pe toți minerii care ne aflam atunci în mină, de la Livezeni, Petrila... și ne-a vorbit Miron Cosma, liderul ligii sindicatului din Valea Jiului: „Dragi mineri – zicea – nu vă alarmați, mergeți la București pentru că guvernul e gata să cadă. Mergeți către gară – zicea – că avem garniturile aprobate. La București să nu admonestați oamenii. Doar îi prindeți și-i dați la poliție pe cei suspecți din Piața Universității”.
B.I.: Noi am venit să apărăm guvernul, nu să batem populația nevinovată, nici să o omorâm, așa cum s-a spus.
Rep.: Dar, atunci, cine a bătut și a omorât?
B.I.: Printre mineri au fost infiltrate persoane de care noi n-am știut. Au fost și câțiva mineri care n-au mai apucat să-și pună salopeta și care, nerecunoscuți, au luat bătaie de la alți mineri. Noroc că au avut legitimația la ei.
G.G.: Nu i-am putut afla pe cei care au bătut oamenii dar se vedea după față, că cei care băteau erau curați, aveau salopete nou-nouțe. Căștile și lămpile nu le erau zgâriate de cărbune.
B.I.: Mulți mineri întrebau: „De ce nu fac bucureștenii dreptate?” „Cum să facem noi dreptate – ziceau bucureștenii – când huliganii de la Universitate ne dau în cap și ne e frică să mai ieșim din casă și să cumpărăm pâine pentru copii noștri?!”
G.G.: În București unii ne huiduiau, alții ne aplaudau și ne mulțumeau... Eu am mers cu un plutonier major la un bloc de pe strada Nada Florilor, la etajul 9. Ni s-a spus că în acel bloc se află cei care au atacat sediul Poliției. Plutonierul a blocat lifturile, a urcat scările până la etajul 9 și a atacat apartamentul cu încă cinci mineri. Eu am stat jos ca să nu iasă nimeni din bloc. Când i-au adus jos erau drogați. Lumea voia să-i omoare. Noi am făcut cordon și i-am apărat de civilii care se repezeau la ei.
Rep.: De unde știți că erau drogați?
G.G.: Aici la bloc am găsit niște pliculețe cu praf de droguri.
B.I.: Și în Piața Universității era praf de droguri vărsat jos la un canal... Un praf așa cum ar fi fost Dero, da’ era puțin mai galben.
Rep.: De unde știți că era „praf de droguri”?
B.I.: Mirosea a droguri.
Rep.: Ați mai mirosit droguri până acum?
B.I.: Așa spuneau alții... Eu am pus mâna.
Rep.: Cine spunea?
B.I.: Civilii.
Rep.: Deci, până la urmă, nu știți dacă erau droguri?
B.I.: Nu, m-a ferit Dumnezeu...
Rep.: Dar nu v-ați gândit cine ar putea să fie civilii ăștia?
B.I.: Atunci nu ne-am gândit...
Rep.: Dar acum?
B.I.: Acum mă gândesc că poate mulți dintre civili să fi fost teroriștii... Dar atunci am crezut că sunt oameni pașnici... Printre noi au fost mulți infiltrați care ne agitau și ne îndemnau la bătaie... De unde era să vin eu, miner, să dau în cap la oameni nevinovați. Noi nu suntem în stare la noi, în Valea Jiului, să facem dreptate, dar să omorâm lumea la București?!... Eu vă spun, domnu’ reporter, că cei mai cinstiți muncitori sunt minerii... Minerii sunt copiii nimănui... Mineru’ muncește în mină, nu știe dacă mai iese d-acolo și femeia lui, în timpul ăsta, se duce cu altul...
Se lasă o tăcere grea de câteva secunde. O undă de înțelegere umană vibrează între noi.
Rep.: Credeți că intelectualii va urăsc?
G.G.: Depinde din ce familie vin. Cine vine dintr-o familie săracă, nu ne disprețuiește.
B.I.: ...Dintr-o familie care să știe ce-i necazul.
G.G.: Care știe să muncească nu se poate face depravat și nu face demonstrații antiguvernamentale... Dacă i-ai dat bani pe mână, face tot ce dorește. Dar dacă muncește pentru acești bani, el are să fie un om care știe ce vrea și poporul și intelectualitatea. Să știe ce-i cartea, dar și ce-i munca, ce-i banul.
Rep.: Știați că o parte din studenți, după ce au venit minerii la București, vor să plece din România?
G.G.: Studenții nu trebuie să plece din țară! Ei sunt viitorul nostru!
Rep.: Păi dacă minerii i-au bătut și au făcut... pe cărțile lor!
B.I.: Domnu’ reporter, ăia n-au fost mineri care au făcut pe cărți și care i-au bătut pe studenți!
G.G.: Cei care au făcut asta nu sunt de-ai noștri. Nu sunt oameni.
Rep.: Ați putea să le explicați aceste lucruri studenților?
G.G.: Da... dar și studenții să știe ce e munca grea.
Rep.: Știați că Marian Munteanu a lucrat la metrou, patru ani, ca muncitor, înainte de a intra la facultate?
G.G. și B.I.: Nu...
Rep.: Atunci ați vrea ca reprezentanții voștri să discute cu reprezentanții studenților?
G.G.: Păi... Noi am vrea... dar depinde cu ce mineri discută. Sunt mineri și mineri... Chiar și în cârciumă erau unii care se uitau urât la dumneavoastră.. Șeful de secție, șeful coordonator, ăștia sunt reprezentanții... eu nu sunt reprezentant...
B.I.: Și cățeii, mă, sunt reprezentanți!
Rep.: Cine sunt cățeii? Care căței?
B.I.: Toți cei care sunt plătiți la subteran, dar lucrează afară... Dar, noi, ăștialalți, nu-l urâm pe Marian Munteanu!
G.G.: Nu vorbi tu în numele la toți minerii, mă, știi că sunt unii care ar vrea să-i ia viața! Mineri și mineri... Fiecare floare înflorește prin aerul pe care îl inspiră...
... Și minerul își răsucește încet în sus palmele lui mari și aspre că să-mi arate cum se deschide o floare...
Rep.: Credeți că ne mai putem întoarce la comunism?
G.G.: Da.
Rep.: Cine să ne întoarcă?
G.G.: Birocrații, cei care nu muncesc și fură munca oamenilor.
Rep.: Intelectualii sunt și ei birocrați?
G.G.: Bineînțeles.
Rep.: Intelectualii nu muncesc?
G.G.: Jefuiesc.
Rep.: Cum jefuiește un profesor, de pildă?
G.G.: Dă note mai mari la cine aduce curcanul!
B.I.: Copilul unui om sărac nu va promova niciodată și când ajunge acasă, n-are mă-sa nici ce-i pune pe masă! Acum există mai multă hoție ca înainte... Pe mine toți m-au furat, că altfel nu ajungeam eu miner, printre străini...
Rep.: Credeți că există și intelectuali care muncesc cinstit?
B.I.: Da, sunt intelectuali care își dau interesul ca să ajute poporul, dar nu au putere.
Rep.: De ce nu au putere?
B.I.: Pentru că intelectualitatea nu e unită.
Rep.: Cum stați cu cantina?
B.I.: Ehei, câți căței mănâncă de pe acolo, câți polițai cară carnea bună și nouă ne lasă slănina... Eu de două săptămâni nu am marcă de cantină. Când intrăm în șut, o marcă dăm pentru cantină, alta pentru lampă. La ieșire, dăm înapoi lampa și ne dă înapoi marca. Când să ne dea marca de cantină, ne spune că nu e. „Du-te și cat-o” – zice. Păi nu le-am dat-o?! Unde s-o caut? La mama dracului... Și dimineața, dacă n-ai marca, nu-ți dă mâncarea... Iar la alții le dă prin spate...
Rep.: Cui îi dă prin spate?
B.I.: Poliția vine și mănâncă... I-am văzut... Și alții, cunoștințe de-ale persoanelor din conducerea cantinelor... Să fie, dom’le, respectată masa gratuită numai pentru mineri!
Rep.: De ce nu vă adresați sindicatului?
G.G.: Eu vreau să mă retrag din sindicat...
Rep.: De ce?
G.G.: Păi... n-am apă caldă sa mă spăl, n-am butelie, n-am becuri în casă, nu-mi iau salariul întreg pentru că sectorul în care lucrez nu-și face planul, dar eu, individual, îmi fac norma, după Revoluție utilajele nu mai funcționează cum trebuie, nu mai există din martie nici o echipă care să le repare, în magazie nu sunt piese, în loc să scoată cărbunele minerii trebuie să reapare instalația utilajelor, în locul lăcătușilor, mulți din mină au încadrare la nivel subteran dar nici nu știu ce-i aia subteran... Și dumneavoastră mă întrebați de sindicat... Sindicatul nu știe decât să-și ia cotizația...
Rep.: Aveți încredere în Televiziune?
G.G.: Eu în Televiziune nu mai cred. De ce Televiziunea nu i-a arătat pe 14 iunie pe cei care au bătut oamenii? De ce nu i-a arătat pe cei care au jefuit case, care au devastat Universitatea, care au făcut pe cărți? Eu n-am făcut așa ceva. Nici n-am vrut să merg la București. Dacă eram acasă nu mă duceam, că m-au luat din mină.
Rep.: Cum vă înțelegeți cu organele locale, cu Poliția, cu Primăria?
B.I.: Poliția?... I-aș lua de gât și i-aș băga în Jiu pentru că Poliția e mână în mână cu toți bișnițarii.
G.G.: Nu ne înțelegem... Ne-au promis multe și înainte, și după Revoluție... Dacă mergem să ne rezolvăm problemele la primărie, ni se spune că nu sunt încă aleși primarii...
S-a lăsat noaptea. Cei doi mineri vor să plece pentru că mâine în zori, la patru fără un sfert, trebuie să se scoale ca să intre în șut. Bucur Ion îmi lasă un număr de telefon pentru cineva de la București. Mă roagă să sun:
- Și spuneți doar atât, că eu, aici, sunt bine... Ba nu, nu spuneți așa... Spuneți că... Ba da, spuneți așa, că-s bine...
Privesc în urma lor. Rumen și rotund la față, Gheorghe Gheorghe merge legănat, cu umerii trași înapoi, cu pieptul umflat. Prin tricoul supraelastic, mulat pe corp, i se conturează mușchii. Pare țanțoș pe lângă Bucur Ion care, tras la față și livid, umblă adus de spate, cu capul în piept, cu genunchii ușor îndoiți, târșâindu-și picioarele. Din haina largă îi atârnă mâinile osoase. Privesc cum îi înghite noaptea și în minte îmi sună cuvintele lui Gheorghe Gheorghe: „Fiecare floare înflorește prin aerul pe care-l inspiră”...
Că minerii au venit la București, că au bătut și au molestat oameni nevinovați, că au devastat sediile opoziției etc., este un lucru cert. Dar din relatările celor intervievați rezultă cu pregnanță faptul că responsabilitatea dezastrului din 14-15 iunie, nu le aparține în totalitate. Mai rezultă rolul instigator 1) al civililor, 2) al așa-zișilor mineri cu salopete, lămpi și căști „nou-nouțe”, 3) al unei bune părți din populația Bucureștiului, 4) al Poliției și 5) mai ales al Televiziunii, care, prin afirmații nesusținute de probe sau false (ulterior retractate), prin trunchiere și omisiune de informații și date cu privire la desfășurarea evenimentelor din 13-15 iunie, se desemnează ca principal agent moral incitator al actelor de violență din perioada respectivă. Plecarea minerilor la București, întreaga lor intervenție a fost dirijată cel puțin pe linie sindicală, de către însuși liderul sindicatelor minerilor din Valea Jiului, Miron Cosma. Din relatări reiese că Miron Cosma este cel care i-a investit în public (prin îndemnurile: „Mergeți la București pentru că guvernul e gata să cadă”, „îi prindeți pe cei suspecți din Piața Universității”) cu atribuțiile organelor de ordine. Subliniem ca flagrant faptul că atitudinea liderului sindical se situează la antipodul declarațiilor sale (publicate în „România liberă” de sâmbătă 18 august 1990) făcute în cadrul Consiliului de coordonare al Federației Sindicatelor Miniere din România, conform cărora: „Liga Sindicatelor Miniere din Valea Jiului nu are nimic de-a face cu plecarea minerilor în București: eu nici măcar nu am știut că minerii s-au adunat”.
Voi reveni cu alte mărturii în sprijinul celor afirmate mai sus, pe care le propun ca posibile probe Comisiei parlamentare pentru anchetarea evenimentelor din 13-15 iunie, cu convingerea că reconcilierea națională, după sângeroasele lupte de clasă la care a fost instigată populația României, nu se poate realiza decât pe temeiul deplinei sincerități.


(Expres, anul I, nr. 33-34, septembrie 1990)


.  | index













 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!