agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Advertising Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poetry Personals Prose Screenplay Essay Press Article Communities Contest Special Literary Technique

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texts by the same author




Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 433 .



NIG de vorbă cu scriitorul și traducătorul Cristian Săileanu
article [ Interviews ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [WomanWithW ]

2016-08-13  | [This text should be read in romana]    | 




NIG: Domnule Săileanu, nu știu prea multe despre domnia ta. Ce ar trebui să știu în primul și în primul rând?

C.S.: De trebuit n-ar trebui să știi nimic. Dar, de fapt nu știi pentru că nu am făcut nici o vâlva apropos de ceea ce scriu. Am refuzat să mă implic în vânzarea cărților scrise de mine, nu am dorința de a-mi vedea numele pe-o copertă de carte… Dar dacă ai întrebat, află că am scris dicționare de peste o mie de pagini(GERDI), am reînviat - prin procedeul numit paleontologie literară - o veche religie (cea zamolxiană), am scris trei romane în limba engleză și trei în limba română, nuvele, balade, basme, o piesă de teatru... Și am tradus mare parte din Caragiale în engleză…

NIG: Știu că ai plecat supărat de acasă. De ce?

C.S.: Eu nu am plecat de acasă. Eu am fost gonit-izgonit de “acasă”. Am părăsit țara cu pașaport maro, de apatrid. Cu greu suportasem comunismul. Dar prin anii 78 m-am băgat (ca musca-n lapte, cunoscând bine consecințele) în ajutorarea unui prieten care era parte din protestul anticomunist al lui Paul Goma. Ei bine, de acolo mi s-au tras multe supărări – arest, schingiuri, bătăi, amenințari… Și atunci mi-am depus actele de plecare definitivă din țară. Când am plecat mi-am scuturat sandalele… Mi-am găsit o altă patrie, America, una care a știut să mă prețuiască, și – de ce să n-o spun - să mă plătească…

NIG: California, Madrid, Corfu. Un triunghi interesant. Cum și de ce?

C.S.: Inițial, la plecarea din România, am ajuns în Houston, un oraș urât, fără trotuare, poluat, cu o umiditate de peste 90% zilnic, un oraș cu o temperatură care te strânge de gât, plin de țânțari și de gândaci, care se întinde ca o pleașcă pe o rază de 100km… Am “emigrat” de acolo pe delicioasa, delicata Peninsulă Monterey, la Defense Language Institute, unde timp de doi ani i-am învățat pe spionii americani limba română… Și de acolo, am migrat din nou către King City, un sătuc plin de mexicani, unde am predat limba engleză timp de 28 de ani… Când m-am pensionat, nevasta, spanioloaică, cu familie numeroasă, a pus picioru-n prag și mi-a zis: Gata cu America. Mergem la Madrid, că am treișapte frați, cinșpe surori, și enșpe mii de nepoți, veri și prieteni. Cât despre Corfu, unde petrec șase luni pe an, este locul meu de suflet, locul unde am o căsuță și o grădină, unde merg pe scuter până la plajă fără cască pe cap, parchez unde îmi vine, unde scriu… și unde primesc prieteni.

NIG: Scrii. Ce scrii?

C.S.: Am scris mii de pagini. Uite, în engleză am scris, de exemplu, un roman istoric din Italia secolului 16, despre un tată care, fiind în închisoare (era mititelul hoț de cai), află că fiul lui, care are o voce sublimă, a fost vândut Contelui Gonzaga de la Mantova (cel care cântă La donna é mobile), pentru a fi castrat… Tatăl evadează din închisoare și traversează Italia ca să își salveze copilul… Pe drum înfruntă bandiți, plaga bubonică, diluvii… ca Ana lui Manole. (The Ballad of the Bue-Eyed Castrato). Apoi, am scris și o urmare a acestui roman (Forgive Me, Father, for I Will Sin). Din experiența mea de peste un sfert de secol de profesor de liceu în King City a ieșit romanul “One Year in King City High School – witness to an invasion”. Este jurnalul unui nācājit profesor de liceu din California.

În limba română am scris și iar am scris. Sunt foarte mândru de romanul “Râie, baloșenii și gunoi – povestiri din șant”, ce zugrăvește viața între țigani și interlopi în România anilor 60-70. Dar am mai scris și un roman polițist, “Ultimul glonț al descălecătorilor”, și “Viata, minunile si pildele lui Zamolxe”, carte care mi-e tare dragă… Mi-am încercat “ochiul și-o mână pentru patria română” și cu piesa de teatru “Copiii domnului Mann” (tradusă apoi și în engleză). Prin anii 70 am scris și două bazme de adormit Mitzura… Am o scurtă colecție de nuvele “Povestiri din Corfu”, tradusă și în engleză “Corfu Stories”.

NIG: Ce este www.babelink.us?

C.S.: Este locul unde expun ceea ce scriu. De fapt, nu fac mare efort de a vinde. Dar prin aceste “site” exist ca scriitor. Prin acest “site” nimeni nu poate spune că marele Caragiale nu a fost tradus…

NIG: Cum găsești literatura română zilele astea? Și mai ales, cum o vezi de afară?

C.S.: Mărturisesc spre rușinea mea că nu citesc literatura română contemporană. Nu am timp. Scriu 6-7 ore pe zi. Lucrez la dicționare – muncă migăloasă, de chinez întemnițat – alte 3 ore… Am făcut excepție cu romanele lui Constantin Ciucă și cu poezia lui Genovel Frățilă, și nu mi-a părut rău. Ambii sunt foarte, foarte talentați… Se face mare vâlvă în România în jurul lui Cărtărescu. Nu-l voi citi, pentru că face parte dintr-o gașcă care a monopolizat și deraiat literatura română. Nu știu dacă a fost publicat și promovat pentru că scrie bine sau pentru că e prieten cu capii acestei găști, și atunci nu-l citesc. De fapt, nu mai citesc de multișor pentru mă informa, ci pentru a mi se confirma… Citesc Plutarc, Suetonius, Eschil, Sofocle…

NIG: Nu spun nimic despre Mircea Cărtărescu, poate după ce termin Solenoidul, îmi place omul.

În aceeași ordine de idei, adică ,,gașca de tutti capi,, or ,,capo de toată gașca,, :) - ,,Patapievici, Marga, Boroianu, Caramitru. Pe toți i-am solicitat să publice GRATUIT traducerea lui IL Caragiale în engleză. Am lucrat la această traducere șapte ani! Este făcută la cel mai înalt nivel! Nici măcar nu s-au deranjat sa îmi răspundă! Rușine, domnilor!”(CS).

Hai să vorbim despre asta.

C.S.: Iubită domniță, cu plecăciune îți mărturisesc că după ce am tradus Caragiale, plin de elan, plin de zel, plin de avânt, am cerut - în scris și telefonic - ajutorul autorităților române. Le-am oferit autoritāților române traducerea gratis. Luați-o, publicați-o și trimiteți-o la toate marile biblioteci din lume, le-am spus. Sā stea pe rafturi, așa cum îi șade bine unui dramaturg de talia lui Caragiale, alāturi de Ionescu, de Becket, de Strindberg. Ei bine, m-am izbit de fiecare datā de o nepāsare colosalā, de o delāsare culturalā sinucigașā, de un nepotism nerușinat, de un spirit de gașcă năucitor... Nu i-a interesat. Nici pe Marga, nici pe Boroianu, și în nici un caz pe dezgustătorul Patapievici… Uitā-te te rog la volumul de traduceri din autori români publicat de ICR cu câțiva ani în urmā. Nu tu Caragiale, nu tu Sadoveanu, nu tu Slavici, nu tu Eminescu… Epigonii s-au publicat unii pe alții. Ba într-o vreme am avut ca ministru al culturii un mare actor român, Caramitru… Ce bucurie pe mine… Ăsta da, āsta înțelege Caragiale, mi-am zis. I-am scris și i-am oferit traducerea. Tot gratis. Nici mācar nu s-au obosit, nici el, nici vreo secretarā, sā-mi rāspundā. Și atunci mi-am amintit de ce am fugit din România. Și nu am avut altceva de fācut decât sā o public eu, electronic. Maurul și-a fācut datoria…

NIG: Rolul unui scriitor este acela de a scrie. Restul, doar amănunte. De ce omoară amănuntele astea?

C.S.: Aceste “amănunte”, cum delicat le eufemizezi domnia ta, domniță, pe mine nu mă omoară. Din fericire, eu nu trăiesc din ce vând. Am decis cu mult timp în urmă să abandonez ego-ul, mândria de a fi scriitor. Intră, domnia ta, în orice bibliotecă, în orice librărie, și vezi câte cărți (necitite) zac pe rafturi. Oare s-ar simți vreo diferență într-o librărie dacă ar mai apărea o carte – scrisă de Săileanu – între toate aceste volume? Eu scriu pentru că nu pot altfel. Sunt ca un șobolan al scrisului, care trebuie să roadă, altfel îi cresc incisivii până când nu mai poate închide gura…

NIG: Adrian Săhlean, Constantin Ciucă, Cristian Săileanu. Un alt triunghi interesant. Un triunghi care s-a întâmplat curând.Despre ce discută trei bărbați care scriu și traduc, într-o zi caniculară, pe o insulă, la o bere?

C.S.: Păi, compară berea grecească cu cea românească și râd de berea americană… Își compară apoi abdomenele… Își aduc aminte, cu un sentiment amestecat de scârbă și nostalgie, de viața din România comunistă…

NIG: Hmmm, mă așteptam la...picanterii; dar oh, ce interesant ar suna un interviu cu trei oameni de calibrul acestui trio(unul trăiește în România, unul în State iar al treilea este un fel de cetățean mondial) despre una dintre punțile care vă leagă: România.

But back to our sheeps(sau mai bine ,,ships,,), cum ar zice romano-americanul: Domnule CS, cum ți-a venit idea năstrușnică de a traduce Caragiale?

C.S.: Era pe la începutul anilor 90. Locuiam în California, pe Peninsula Monterey, și mā adunam cu niște prieteni vorbitori de românā la câte un pahar de vorbā. Printre ei era și regretatul profesor Paul Teodorescu, Don Pablo. Vorbeam toți cuprinși de nostalgia emigrantului, și Don Pablo a spus,

- Sāracā-i lumea anglo-saxonā în care doi giganți literari pe care i-a produs România, Caragiale și Sadoveanu, nu sunt traduși.

Altcineva a zis,

- Bine, nu sunt traduși pentru cā, de fapt, operele lor sunt intraductibile.

Auzisem eu idea asta de mai multe ori, și o acceptasem de fiecare datā ca atare, fārā sā mā întorc la text și fără sā-l iau la puricat. În seara aceea, însā, cu invitații în casā, s-a rāsculat în mine geana lui Gicā Contra. Am luat Caragiale de pe raft și l-am rāsfoit, așa, într-o doarā. Le-am zis,

- La Sadoveanu nu știu cine s-ar încumeta, căci e poezie pură, și a mai și scris cât șapte autori la un loc. Caragiale, însā, n-aș zice cā e intraductibil…

- De ce nu-l traduci tu, atunci? mi-a aruncat Don Pablo mānușa. Ești în America de peste un sfert de veac. Le predai engleza americanilor. Fugi de limbā și limbaj formal ca dracu de tāmâie… Dacā nu tu, cine? Ai scris un dicționar de peste douā zeci de mii de expresii colocviale. Folosește-l. (Se referea la GERDI -Great English-Romanian Dictionary of Idioms) Mi-a intrat atunci cuiul. Are dreptate Don Pablo, mi-am zis eu în gând. Primul lucru pe care l-am fācut a fost sā mā interesez dacā nu exista deja o traducere a operei lui Nenea Iancu, ca nu cumva sā ajung sā reinventez eu roata. Am intrat pe internet și am cāutat. Nimic. Am dat telefon la Bibiloteca Naționalā din Washington. Nimic. Am scormonit din Australia pânā la Cambridge. Nimic.

NIG: Nimic?

C.S.: Nimic, adicā, serios. Greu de crezut, dat totuși prea adevārat. Înghițiți domniile voastre, români de pretutindeni, hapul și țineți ciocul mic… Așa știm noi sā ne tratām geniile. Cu șpițul în bot. Imagineazā-ți, domnia ta, cā Sadoveanu sau Caragiale ar fi fost unguri, sau coreeni, sau evrei… Pāi, Caragiale ar fi fost nu numai publicat, dar ar fi fost jucat și rāsjucat pe toate scenele din lume. Pentru Sadoveanu, pe care n-avem încotro, trebuie sā-l iertām cā a fost o javrā umanā pe motivul cā a fost un scriitor absolut monumental, pentru Sadoveanu, deci, s-ar fi gāsit în Franța sau, știu eu, în Korea, fonduri guvernamentale pentru a finanța o echipā de douā zeci de specialiști care sā munceascā zi și noapte timp de trei zeci de ani, numai sā-l traducā.

Am început, nici nu știu de ce, probabil de frica înfruntārii cu arhitectura atât de complexā a Scrisorii pierdute, am început, zic, cu Noaptea furtunoasā, care este o piesā delicioasā, îți aduci aminte de ea și râzi singur, ca prostu'. Am citit-o din nou, de data asta cu alți ochi, cu ochii traducātorului. La prima lecturā am zis și eu cum au zis și alții înaintea mea, Nu se poate, nene. Cum traduci tu, Săilene, “iaca, niște scârța-scârța pe hârtie”? Pe urmā însā mi-am zis, Stai, bādie, cā și în mahalaua americanā (căci au și americanii mahalagii lor, se numesc white trash) se râde de conțopiști. Le zice pencil pushers, sau desk jockeys. Deci, iatā cā se poate traduce. Și sā știi, prințesă, cā prostia, vulgaritatea, incultura, hoția, șantajul, îngustimea minții, gelozia, coarnele puse unui soț orbit de dragoste, astea nu sunt caracteristici pur românești. Sunt toate, vai nouā, atribute umane universale. Prin asta este mare de fapt Caragiale, la urma urmelor, prin universalitate.

Cine citește versiunea în englezā a Scrisorii pierdute nu poate să nu vadă cât de actualā ar fi în America în orice an de alegeri. Românii, oricât de isteți ar fi ei, nici n-au inventat nici nu dețin monopolul șantajului. Cine știe câte scrisori compromițātoare zac prin sertarele politicienilor de pe toate meridianele lumii… Pentru un proiect atât de dificil mi-am dat eu însā seama cā aveam nevoie de ajutor. De ajutorul unui bāștinaș. Și nu de un bāștinaș oarecare. Îmi trebuia mie un bāștinaș genial, de calibrul lui Nenea Iancu, care a trāit în secolul nouāsprezece în America și care avea vocație de mahalagiu.

Aici însă întâmpinam o micā mare problemā. Vezi, domnia ta, domniță, mahalagii americani, geniali sau nu, care au trāit în secolul nouāsprezece sunt toți morți pânā la unul. Unii, însă, au lāsat în urmā scrieri.

NIG: Și l-ai gāsit?

C.S.: Da. L-am descoperit pe ...Mark Twain.

NIG: Mark Twain?!

C.S.: Pāi, ia gândește-te. Caragiale și Twain sunt contemporani, diferența este minimā, de cam un deceniu. Amândoi cinici, amândoi colocviali, amândoi ironici cu nuanțe de sarcasm, amândoi crescuți și simțindu-se în apele lor la mahala… Cu Mark Twain în colțul meu, în echipa mea, m-am pus pe treabā. Întâi am recitit ce voiam sā traduc din Caragiale - Scrisoarea pierdutā, Noaptea furtunoasā, Conu Leonida, și vreo treizeci de schițe. Le-am citit cu pixul roșu în mânā, fācând adnotāri pe margine, mai abitir ca la Biblie. Apoi, am pus Caragiale deoparte și am recitit Mark Twain. De la cap la coadā.

NIG: Ai recitit Mark Twain integral? E un scriitor foarte prolific.

C.S.: Da. De fapt a fost o plācere. L-am recitit tot cu pixul roșu în mânā. Mi-a luat cam un an, dar când am terminat aveam suficiente gloanțe, suficientā muniție, pentru a mā apuca de tradus.

NIG: Care a fost partea cea mai dificilā, care au fost cele mai mari obstacole?

C.S.: Au fost multe, mai multe ca iarba câmpului… De pildă, mi-a luat o vreme sā traduc scena în care Titircā Inima Rea și Ipingescu citesc ziarul. Ei merg din confuzie în confuzie, și traducerea trebuia sā urmeze pas cu pas lanțul de confuzii în englezā… Nici discursul electoral al lui Farfuridi n-a fost ușor de tradus, cāci este atât de confuz și atât de plin de fragmente de platitudini încât e ca un hāțiș, unde multā înțelepciune și rābdare îți trebuie ca sā-i urmezi întortocheatele-i cārāri. A trebuit sā înlocuiesc platitudinile politice românești cu platitudini și confuzii din viața politicā americanā, altfel discursul n-ar fi avut nici un sens pentru cititorii de limbā englezā.

NIG: Cum ai rezolvat de exemplu o chestiune cum ar fi, Ghițā, Ghițā, pupā-l în bot și papā-i tot?

C.S.: Simplu n-a fost. Dar aici, domniță, ca peste tot, nu traduci botul și pāpatul. Aici traduci domnia ta în planul semnificației, slugārnicia, vulgaritatea și nerușinarea… Iar pe plan stilistic traduci conciziunea, rima, și ritmul. Dar l-am rezolvat, zic eu. I-am zis, Carry their buckets and fill your pockets. Are toate elementele din limba românā. Așa-i cā-s bāiet iute la minte?

NIG: Așa-i. Cât timp ți-a luat acest proiect?

C.S.: Vreo șapte ani. Trei, patru ore pe zi. Mii de ore… Am oprit tot ce fāceam la acea datā și am lucrat doar la Caragiale.

NIG: Mă gândesc că toți domnii la care ai apelat pentru publicarea traducerii ILC, ceea ce mi-ai spus aici. Romanul “The Ballad of the Blue-Eyed Castrato” l-ai scris în englezește. Romanul “One Year in King City High School” înțeleg, după titlu, cā e scris tot în englezește. “Povestirile din șanț”, în limba românā. În ce limbā te simți mai la îndemânā când scrii? Te întreb pentru că eu, deși am ajuns să gandesc și în engleză, tot în românește simt mai mult.

C.S.: Depinde de registru. Când scriu despre șanț mā simt mai bine în românește. Nu uita cā mi-am trāit toatā copilāria, de nevoie, între interlopi și țigani. De acolo mi-am luat și un doctorat în arta de a supraviețui. Dar în general prefer sā scriu în englezește pentru cā am un auditoriu mai larg, și cu mai mulți bani disponibili de a cumpāra cārți.

NIG: Înțeleg. Revenind la Caragiale, am vāzut cā ai tradus chiar și numele personajelor din Scrisoarea pierdutā. Nu e prea mult? Nu e impietate? O stângācie? O greșealā?

C.S.. Din contra. Dacā n-aș fi fācut-o, aș fi scāzut din valoarea operei. Nume ca Farfuridi, Brânzovenescu, Cațavencu, sau Dandanache nu le gāsești domnia ta în cartea de telefon. Sunt fācāturi de-ale lui Nenea Iancu, care de fapt anunțā personajul, îl caracterizeazā… Nici nu-i nevoie sā intri în piesā, citești doar lista personajelor și știi cā Zaharia e zaharisit, Cațavencu e o cațā, Tipātescu e un tip, adicā un bārbat frumos, cā brânza și farfuria merg împreunā, ca la vodevil, și așa mai departe. Nu poți tu, umil traducātor, sā vii și sā sārācești cu bunā științā, din lene sau nepricepere, opera pe care o traduci… Am vāzut o reprezentație a Scrisorii pierdute în Spania unde actrița ce-o juca pe Zoe era grasā, urâtā și bātrânā, iar Fānicā era mic, chel și gras. Ba mai era sireacul și crācānat… Am plecat dupā primul act. Sā-mi fie cu iertare, dar nu asta a zis Caragiale.

NIG: Am înțeles câteva dintre sublimele chinuri ale traducerii de la Adrian George Săhlean, cel care mi-a vorbit foarte frumos despre traducerile marca Cristian Săileanu; și știi cât de pretențios este. De ce publici totul doar electronic? De ce nu avem și un Caragiale în limba englezā pe hârtie, pe un raft?

C.S.: Din mai multe motive. Întâi cā, oricāt de rāu mi-ar pārea mie și celor din generația mea, viitorul nu este al cārții pe hârtie ci al cārții electronice. Am zburat acum o lunā din California pânā în Corfu. Am schimbat trei avioane. Aproape toatā lumea din avion, din aeroporturi, citea cārți electronice. Foarte puținā lume mai carā hârtie, care e grea și voluminoasā. Lanțuri minunate de librārii americane - Barnes & Noble, Borders - au dat faliment. Un alt motiv ar fi cā am simțit pe propria mea piele cā imensa majoritate a editurilor sunt conduse de oameni fārā scrupule, care îți furā pur și simplu munca. Și al treilea motiv ar fi pentru cā nu sunt un om bogat, ca sā pot plāti din buzunarul propriu publicarea și mai ales difuzarea lui Ion Luca Caragiale în englezește.

NIG: Barnes & Noble e încă ,,alive,, chiar acum câteva zile am băut o cafea și am răsfoit câteva cărți. Dar este posibil să-și fi închis câteva locații așa cum se întâmplă când businessul nu mai este ce-a fost, în mare parte pentru ca Amazon are puterea, cred. Dar ca și autor, poate că își meritau puțin soarta, pentru că dividendele obținute aici sunt mult mai mici decât dacă vinzi prin Amazon.

Apoi, da, ai dreptate, lumea e cu nasul în electronice mult mai mult decât în hârtie.

Multe publicații au renunțat la hârtie si prefera ediția online. Eu zic ca trebuie sa mergem cu valul, pentru că ăsta este sigur un val care ... nu va trece prea curând.

Pe de altă parte, a avea o editură înseamnă a avea un business. Este normal să publici, să zicem, romane din colecția Arlechin, care, aici în State obișnuiau să apară lunar, și care, într-un fel sau altul, rezolvau nevoia de ,,tandrețuri și sexuri,, a gospodinelor singure și nesatisfăcute, scuză-mi expresia. Când banii curg, când un autor super-prolific se mulțumește cu un anume public și, mai ales, are șansa să își publice șmecheriile siropoase de câteva ori pe an la o editură care satisface nu calitativ dar des, zău că o lucrare care ar putea însemna ceva pentru literatura universală, dar ca profit ar fi ineficientă, din punctul de vedere al unui businessman-editor, nu prea mai contează. E mult de discutat pe marginea acestui subiect.

Chiar, spune-mi ce crezi despre asta? Editura ca un business. Împăcarea caprei cu varza, cu lupul dar și cu vaca cea grasă.

C.S.: Știam că Barnes & Noble mai are deschise niște locații, dar mult, mult mai puține... Cu editurile am avut numai de suferit. GERDI s-a vândut în 2000 de exemplare la 60-80 euro bucată, dar mie nu mi-a ajuns nici un ban. The Ballad of the blue-eyed" a primit contracte de la 3 edituri, dar erau o bătaie de joc. Agenții literari sunt în general evrei care își ajută coreligionarii. Așa am ajuns să îmi public singur.

NIG: Ai de gând sā continui traducerea operei lui ILC? Alte piese, alte schițe? Poate câte ceva din Sadoveanu?

C.S: La îndemnul Profesorului Andrei Călin Mihăilescu am mai tradus și D’ale carnavalului și încă vreo 10 schițe. Însă mă ajunge din urmă timpul, domniță. Într-o vreme mā bātea gândul sā mā apuc de “Baltagul”. E un gen “polițienesc” cu tente autohtone care ar putea prinde la cititorii de limbā englezā. Tare aș vrea sā pot traduce “Toate pânzele sus”, de Radu Tudoran, cartea copilāriei mele, un roman efervescent, cu personaje delicioase, cu aventuri minunate. E o carte la fel de bunā, dacā nu chiar mai bunā, mai spumoasā decât “Comoara din insulā”, dar nu o cunoaște nimeni în afara granițelor României. Din nefericire însā nu mai am timp de tot ce aș vrea sā fac. Ajungi la o vârstā când trebuie sā îți dozezi eforturile, cāci simți cum îți scapā nemurirea printre degete.

NIG: Unde poți fi cumpărat, domnule Cristian Săileanu?

C.S.: Se gāsesc toate la Amazon.com și www.Babelink.us. “The Ballad of the Blue-Eyed Castrato” a fost publicat sub pseudonimul Kris Kristiansen. Iar GERDI l-a publicat, pe hârtie, Editura Coresi. Singura mea rugāminte cātre cititorii români, în cazul cā le place ce citesc, este sā-i îndemne și pe prietenii lor sā cumpere cartea.



interviu realizat de Nuța Istrate Gangan pentru Curentul Internațional -USA-

.  | index













 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!