politice, fiind și un lider spiritual al mișcărilor pentru drepturile omului din Algeria, Franța, Cehoslovacia și Africa de Sud. În 1967 a publicat 3 cărți (“Speech and Phenomena”, “Writing and Difference”, “Of Grammatology”) impunându-se ca fondatorul unei noi școli – deconstrucționismul – înrudită cu mai generalul curent postmodernist. Urmaș strălucit al lui Nietzsche, Levinas, Heidegger, Freud și Marx, va deveni în cele din urmă cel mai important critic al preceptelor metafizice occidentale.
Scriitor prolific în lingvistică și filosofie, Derrida a modificat fundamental modelele filosofice ale secolelor XX și XXI. Cum era de așteptat, opera lui de subminare exact a bazei culturii occidentale a funcționat ca un magnet pentru critică și polemică. Frecvent descris ca un distrugător al culturii, filosofiei, retoricii și literaturii, adesea privit ca un critic subversiv sau distructiv în dezbateri mai mult sau mai puțin academice, Jacques Derrida rămâne cel mai important filosof al momentului: peste 45 de volume publicate și traduse în mai mult de 20 de limbi (incluzând Pour Paul Célan”, “De l’esprit”, “Inventions de l’autre”, “Heidegger et la question”, “Apories”, “Du droit à la philosophie”, “Spectres de Marx”), subiect a mii de articole, a sute de cărți și dizertații , având o carieră academică remarcabilă pe ambele maluri ale Atlanticului la instituții prestigioase precum Sorbona, John Hopkins, UC Irvine, Yale.
Nici un alt teoretician al secolului XX nu a avut un asemenea efect asupra filosofiei, artei, eticii, literaturii, istoriei, legislației sau lingvisticii ca Jacques Derrida. Pe de altă parte, nici un altul nu a fost la fel de controversat. Ultimul dintre marii teoreticieni ai anilor ‘60 (alături de Deleuze, Foucault, Lacan și Barthes), obișnuia să spuna despre sine: “I am applied Derrida”.
În noaptea de 8 octombrie 2004 și-a încheiat în liniște existența într-un spital parisian. Vestea a fost puțin mediatizată – excelsior dixi.