Om de pădure sînt și-mi place frunza.
Dar în pădurea de pini
de la Estoril, subt soarele torid,
o umbră nu găsești printre lumini,
să te apere de raze.
Aici izvoarele nu se deschid.
Vînturate de mori de vînt
miresemele fierbinți ucid.

O clipă m-amăgesc
cu Oceanul ce se vede-n zare,
dar umbră nici apa nu are
să-mi învelească inima bolnavă.
Să-mi învelească inima bolnavă,
mi-ar trebui de-aiurea dezmierdare,
mult înrourata slavă,
a Vlahiei deasă, largă,
reavănă dumbravă.