agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 16221 .



Cuza Vodă (legendă populara)
poetry [ ]
pentru copii Compilation: Poezii pentru copii

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Autor_Necunoscut ]

2005-08-22  | [This text should be read in romana]    |  Submited by Tiberiu Juganaru



Strașnic domn a mai fost Cuza-Vodă
El a făcut școalele, el ne-a dat pământ și tot el surpat pătulele împărătești. Și bine a făcut. Că bagă acolo fitece român treisprezece banițe de porumb în tot anul și, când să-și ia și el agonisita, tot ce răgăduise acolo, tocmai după trei ani, i se dedeau numai trei banițe din tot ce pusese.
Ziceau cârmuitorii că l-au mâncat șoarecii, și porumbul era mâncat de cioclii satului.
Tot el a silit pe ciocoi să plătească bir și să asculte de legi. Ba ălor care n-ascultau le da fum.
Cuza-Vodă nu era fudul. Umbla așa ca noi și, de multe ori, ca să prinză pe mulți slujbași cu ocaua mică, își schimba fața și hainele să nu-l cunoască nimeni.
Unde pomeneai la el trăsuri și slugi puzderie și bogății strânse grămadă, cum era la Bibescu? Ãla se plimba prin țară cu mare alai, avea la caleașcă șaisprezece cai albi, cu hamurile roșii și vizitii stângaci.
Tot Cuza a unit țărișoarele noastre, pe Valahia cu Þara Moldovenească, de a făcut țara noastră strașnic mare și de puternică, cum e azi.
Când s-a dus, cică, la împăratul turcesc, ca să-i ceară învoirea de a domni netulburat peste amândouă țările, a făcut lucruri așa de minunate, că a pus pe gânduri pe turci.
Știți ce?
Era obiceiul ca domnii țării noastre, când intrau la împărat, să se târască de la poarta curții palatului până la picioarele împăratului în genunchi.
Cuza însă nu era omul să sufere rușinea asta. A mers la palat drept, cu fruntea sus și cu sabia zornăind, ca un Făt-Frumos.
- Îngenunche și mergi târându-te, băiete, dacă vrei să fii primit, i-au strigat paznicii de la poartă.
- Asta n-oi face-o eu niciodată, a strigat Cuza supărat. Și dacă vi-i vorba p-așa, mă duc de unde am venit.
Dacă l-au văzut plecând, turcii au spus împăratului și ăsta a dat poruncă să-l primească așa.
A intrat Cuza-Vodă.
- Bună ziua, Înălțate împărate!
I-a mulțumit în limba lui și apoi, mirat că-l vede înainte drept, soldățește și fără sfială, l-a întrebat:
- De ce ai venit așa?
- Așa m-a trimis pe mine Þara, a răspuns Cuza cu așa mândrie și așa curaj că s-a mirat și împăratul.
Și, el știe cum o fi vorbit și ce o mai fi vorbit, că a îmblânzit inima turcului și a ascultat împăratul dorința lui Cuza.
L-a pus pe urmă împăratul pe Cuza la masă cu el, au mai vorbit ei ba de una, ba de alta și, când să plece, l-au dus turcii pe Vodă Cuza cu o cinste deosebită, până la Constanța.
Se mirau turcii, se mirau cadânele, se mirau pașii și boierii lor când îl vedeau și-l priveau ca pe un viteaz din povești:
- Bre, bre, bre! La noi n-am văzut așa om.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!