Am văzut fapte multe și grele
spurcînd lumina și vîntul,
datini neînțelese și jocuri de foc prin cetate.
Goi, în lacuri verzi ca rugina de-aramă,
am văzut oameni sărutînd lebede argintate.
Am văzut cu spaimă în fața porții
dansatoare săltîndu-și zăpezile
pentru voievozi cu unghii mari -
și-am văzut preoți în inuri îmbătîndu-și cerșitorii
cu vinul cu care-au fost spălați morții.

Am văzut femei arzîndu-și sămînța în flăcări
rostul lor azvîrlit între două eternități ca o batjocură,
sînii lor fructe coapte fără de lapte,
răsuflarea lor omorînd albine și ierburi.

Am văzut oaspeți străvezii pe țărmul sîngelui:
copii care vor să se nască și nu sînt primiți
(dacă ți-astupi urechile
auzi prin sfere amara lor sete,
murmurul surd la ferestrele lumii
și cîntecul lor de ușurare
cînd găsesc intrare
în pomi, în cîni sau în paseri).
Am auzit cuvinte multe și grele
spurcînd lumina și vîntul.

Ah, fii ai cetăților, voi credeți
că nimenea niciodată n-a văzut soarele
și că lumina curată e numai poveste.
Întrebările voastre tulbură adîncimile,
cu pietre răniți ochii fără răspuns ai fîntînilor
și din tăcerile lor nu ghiciți sfîrșitul fără de veste.
Ah, fii ai cetăților, în orișice faptă
voi tăgăduiți pămîntului obîrșia cerească.
Îngerii sosiți cu prescuri nu i-ați ospătat,
aripile lor de praf nu le-ați șters,
ci i-ați certat - din sînge smulgîndu-le penele,
și împodobiți cu ele jucați, jucați
în preajma galbenă a vițeilor blestemați.

Șapte zile nu vor trece, șapte zile nu vor trece.
Vai mie că trebuie s-aștept.
Mi s-or cufunda în mare
turmele de oi și cărbunii de vatră.
Mi-aud cînii din fundul de mare cum latră.
Vai mie, Doamne, că trebuie să tac
cînd mă despoi.
Femeia mea se va face stîlp de sare
privind înapoi.