Pe câmp o moale căldură
mă urmărește statornic.
Miriști cutreier, destinderi mă-ntâmpină
în fum de arsură. Pe jilavul petic de humă
fluturi albi trompa-și desfac – resort de ceasornic.

Ca fetele, neașteptat peste noapte crescute,
cari încă nici ele nu știu
că-l au (se-ntâmplă aceasta adeseori),
tulpinele verzi de porumb pe alocuri
și-arată auriu părul la subsori.

“Să nu-mi depășești orizontul”, așa-mi spune Vara,
“încă un pas e prea mult!”
Încă un pas o înfrunt – și mă văd pe o clină
silit să mă așez. Pe spate întins
mă-nduplec cuvântul celor văzute – s-ascult.

Mă deschid cerului
de-aici și până departe.
Orice gând, altul, mă ocolește.
Numai un vânt, care nu citește,
numai vântul mă răsfoiește
ca pe o carte.