Ca o sălbăticiune amețită de fericirea creșterii
ziua înjuram cu băieții noaptea mă îmbrăcam în alb și plângeam




Mai regăseam pe bustul meu printre relicve
sita plămânului aurifer
Vorbeam închis în cameră pe tonuri diferite




Aveam genunchi mecanici și glezniere suple
mă aruncam orbește între faguri




Acum într-o maturitate exemplară
ca o lăcustă speriată am împietrit în iarbă




* Partea cealaltă; Editura Cartea Românească; 1991