Stau singur și mă uit pe o stradă pustie
stau singur cu buzunarele pline de câini
stau singur și ascult foșnetul oaselor
e ca și cum ar adia vântul peste un clopot de ceară
dar după primul colț la prima răspântie
s-ar putea oricând să apară cineva învăluit într-o ploaie de lumină
și va trebui să mă acopere cu mantia lui pentru că
s-ar putea odată cu el să vină o ploaie sau o ninsoare
sau chiar o afurisită de lapoviță
să ne înghețe oasele proaspăt spălate
deși ieri a fost mai frig decât azi


deasupra mea zboară câțiva porumbei cerșetori
filantropii le-au pus fărâmituri de pâine pe balcoane
și eu mort de mult cu o piatră de moară pe piept
am hotărât în sfârșit să plec
să pornesc de pildă dintr-un grajd înecat în aburi
să merg așa până la un crâng(tufiș) unde mă așteaptă sora Fântână
să mă rezem acolo de prăbușirea ei


10 octombrie 1986
salonul 3003






* Sora fântână; Editura Cartea Românească; București; 1995