În satul meu, în Cîmpul Frumoasei,
în preajma turnului, pietrele stau
pe subt plopi. E primăvară și pietrele - stau.
Unele poartă încă inscripții chirilice.

Este totdeauna ceva ce-n urmă rămîne.
Sînt ale părinților pietrele -
și ale părinților lor.
Huma e beatitudinea lor astăzi și mîne.
O mierlă neagră cu ciocul de ceară
aleargă de pe un mormînt
pe altul, precum îi cere viața.
Dar eu mă gîndesc mai departe,
mult mai departe, mult mai departe.
Mă gîndesc la ziua
cînd plugul va trece prin morți
să-ndrepte fața.