Jucăria mecanică traversează sprintenă scena,
vrednică de-un rege din vremi de demult:
Un căluț de circ, cu păr de-adevăratelea, alb.
Ochii îi sunt de-un negru sticlos.
Duce pe spinare o mică dansatoare.

Stă în vârful picioarelor și face piruete.
De-a curmezișul, pe fusta și bluza cu paiete
sunt brodati trandafiri artificiali.
Își pune pe creștet cununa-mpletită
din aceiași trandafiri artificiali.

Coama și coada sunt trase direct din Chirico.
Sufletul lui e melancolic și grav.
Simte cum degetele mici ale piciorului
îi gâdilă spinarea
în jurul prăjinii aceleia care
îi străpunge trupul și sufletul


și-l străpunge reapărând mai jos
sub pântec în chip de cheie mecanică.
Face trei galopuri mărunte, o temenea apoi,
din nou galop, salut pe-un genunchi aplecat,
galop, zăngănit, se oprește și privește țintă la mine.

Acum, dansatoarea întoarce spatele.
Și-oricum, călărețul e mai isteț decât ea.
Față în față unul cu altul, deopotrivă mâhniți-
ochiul lui e parcă o stea-
noi privim și spunem:" O văzurăm și pe asta".

traducere Petre Stoica