agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2021-05-24 | [This text should be read in romana] | Submited by Maria Elena Chindea Bătrânețea (acesta-i numele pe care i-l dau ceilalți) poate fi timpul fericirii noastre. Animalul a murit ori e aproape mort. Trăiesc între forme luminoase și vagi care încă nu sunt întunericul. Buenos Aires, care înainte se deșira în mahalale spre câmpia nesfârșită, e din nou acum Recoleta, Retiro, străzile cenușii din cartierul Unsprezece și dărăpănatele case vechi pe care încă le numim cartierul de Sud. Întotdeauna în viața mea au fost prea multe lucruri; Democrit din Abdera și-a scos ochii ca să poată gândi; pentru mine timpul a fost Democrit. Această penumbră se lasă ușor și nu doare; alunecă pe o pantă lină și seamănă cu veșnicia. Prietenii mei n-au chip, femeile sunt la fel cum erau cu mulți ani în urmă, colțul de stradă poate fi altul, nu există litere pe paginile cărților. Toate acestea ar trebui să mă înspăimânte, dar sunt o mângâiere, o întoarcere. Din nenumăratele texte care există pe pământ n-am citit decât foarte puține, cele pe care continuu să le citesc în memorie, citind și transformând. Dinspre Apus și Răsărit, din Miazănoapte și din Miazăzi, se-adună drumurile care m-au adus la centrul meu secret. Aceste drumuri fost-au ecouri și pași, femei, bărbați, agonii, învieri, zile și nopți, privighetori și vise, fiecare clipă, oricât de fugară, din trecut și din trecutul lumii, temuta spadă a danezului și luna persanului, faptele celor ce-au murit, cuvintele, iubirea-mpărtășită, Emerson și zăpada și atâtea alte lucruri. Acum le pot uita. Ajung la centrul meu, la algebra mea și la cheia mea, la oglinda mea. Curând voi știi cine sunt. traducere - Andrei Ionescu
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy