I

Sub coif himeric, chipul lui sever
E crud ca spada crudă-n așteptare.
Din codrul desfrunzit semeț răsare
ÃŽn zale ne-nfricatul cavaler.
Mișeii pe furiș și cu tertip
Îl înconjoară: Demon cu servile
Priviri și labirintice reptile,
Și gârbov moș cu ceasul de nisip.
O, cavalere, te privesc și-mi zic
Că-n pieptul tău nu-i loc de șiretlic,
Minciuni ori teamă. Durei tale soarte
Curaju-i datorezi de-a porunci.
Nu mă-ndoiesc că vrednic o să fii,
Tu, neamț semeț, de Demon și de Moarte.

II

Sunt două drumuri. Drumul ăstui om
De fier și de trufie, călător
Ferm în credință, prin vicleanul codru
Al lumii, de batjocură pândit
Și dans oprit de Demon și de Moarte.
Iar celălalt e-al meu, și-i scurt. În ce
Uitată noapte-ori zi încețoșată
Fantasticul poem zăriră ochii-mi,
Strălucitorul vis avut de Durer,
Eroul și suita lui de umbre
Ce cată, stau la pândă și mă află?
Pe mine, nu pe paladin, mă-ndeamnă
Moșneagu-ncununat de sinuoase
Reptile reci. Clepsidra neoprită-mi
Măsoară timpul, nu eterna clipă
De față. Beznă fi-voi și cenușă;
Eu, mai târziu plecat; iar tu, ce nu mai ești,
Tu, cavalerul spadei ne-nfricate
Și-al codrului încremenit, urma-vei
Cărarea ta, cât lumea va fi lume,
Închipuit, imperturbabil, veșnic.


traducere - Andrei Ionescu