Netraductibili

Am fost pierduți
unul de celălalt, ca două nume
uitate-n aceeași carte,
pe pagini diferite.

Te iubeam cu o iubire care nu avea
corp, avea doar unghiuri,
avea doar sunetul acela
pe care-l fac lucrurile
când sunt pe cale să devină altceva.

Tu credeai că e simplu.
Eu credeam că e sacru.
Amândoi aveam dreptate
și de-aceea am greșit
amândoi.

Iubirea aceea mare
nu a încăput în cuvintele noastre mici,
așa cum marea nu încape
într-un pumn strâns,
oricât ai vrea să o duci acasă
în palme.

Am vorbit atâta
și n-am spus nimic din ce trebuia,
ca doi surzi
care se ceartă prin semne
despre culoarea unui sunet.

Acum port în mine
un fel de iarnă fără zăpadă,
un gol care are exact forma ta,
și-n care intră, uneori,
lumina...
așa cum intră-n camerele goale
amintirea cuiva
care odată a locuit acolo.

Nu regret că te-am iubit.
Regret doar
că n-am avut amândoi
același alfabet
pentru cuvântul „pentru totdeauna".

Corina Junghiatu

******

Untranslatable

We were lost
to one another, like two names
forgotten in the same book,
on different pages.

I loved you with a love that had
no body, only angles,
only that sound
things make
when they are about to become something else.

You believed it was simple.
I believed it was sacred.
We were both right
and that is why we were both
wrong.

That vast love
did not fit into our small words,
the way the sea does not fit
into a closed fist,
however much you wish to carry it home
in your palms.

We spoke so much
and said nothing of what needed saying,
like two deaf people
arguing in signs
about the color of a sound.

Now I carry inside me
a kind of winter without snow,
an emptiness shaped exactly like you,
into which, sometimes, light enters...
the way it enters empty rooms
the memory of someone
who once lived there.

I don't regret loving you.
I only regret
that we never shared
the same alphabet
for the word "forever."

Corina Junghiatu