Lirică de suflet bănățean – „Dor de sat”

Dor de sat
Din vuietul cel mare al lumii depărtate,
Gândul meu se-ntoarce spre vatra din bătrâni,
Unde salcâmii ning pe ulițe curate
Și unde pâinea caldă miroase în fântâni.
Acolo-n prag de seară, când clopotul tot bate
Chemând la rugăciune pe trudnicii plugari,
Răsar din nou icoane din vremile uitate,
Cu moși cu plete dalbe și oameni de hotari.
Bănatul meu cu holde și liniște curată,
În pieptul tău de brazdă eu inima mi-am pus;
Oricâte drumuri pașii în viață or să-mi bată,
Lumina ta din suflet nicicând nu va fi-apus.
Căci nu-i pe lume cântec mai dulce și mai drag,
Ca doina ce se-ngână la noi în bătătură,
Și nicio mângâiere ca maica stând în prag,
Cu binecuvântarea pe-a inimii arsură.

Notă editorială: Poem reprezentativ pentru sensibilitatea tradiționalistă a lui Miu-Lerca, evocând nostalgia vetrei părintești și legătura indestructibilă a cărturarului cu satul natal.