Târziu, pe la ceasul amărăciunii, când am văzut că-n zadar
cuvintele toate mi le-am rostit,
că până la tine-nțelesul lor n-a mai ajuns,
în noapte-am ieșit.

Crezusem vai cu tărie
că niciodată sfârșit nu va fi.
Þi-am spus uneori: ia sfatul vestalelor, dacă
flacăra vrei s-o-ntreții.
Þi-am zis alte dăți: vezi tu jeraticul, truda în vatră?
Din fumul albastru ce iese
mereu cerul se țese.

Bănuiesc că ai stat încă mult timp la masă, în jale
cu capul în mâni,
cu privirea pierdută-n ocoalele tale
de vis. Bănuiesc că nici astăzi nu-ți este ușor
în cetatea cu punțile trase.
Pentru ca vinul lăsat, printre cele rămase
nimeni să-l bea,
toarnă cenușă-n ulcior.