am spus
nu veți înțelege ce nu puteți iubi dincolo de frică
e asemenea întunericului născător de răsărit
înspăimîntător de frumoasă iubirea în închisorile noastre
ne lipim trupul de ea pînă la obișnuință pînă la dezgust
atunci cînd ninge în iunie și este tăcerea fluturilor

am spus
există un fel de sublim în miezul nucii putrezite uscat
pierdute între coapsele de lemn tînăr spre toamnă
cînd moartea e zveltă și are timp de pierdut
zilele sînt încă lungi precum urma prelinsului sînge
pe pulpele ei neînvățate cu frigul încă nu încă

am spus
păcatul gurilor cusute în aceleași vorbe rostite pizmaș
nu despre religii ne înfășoară acest șarpe orb
zvîcnesc doar văgăunile tîmplelor ca o junglă păgînă
o apă adîncă e durerea spintecării luminii
întrebați călăuza ascunsă în podul iernilor voastre întrebați

am spus
uneori în vis alteori adusă de mînă copila devine bătrînă
pășind inevitabil spre acest rendezvous anonim
timpul dezamăgirilor așezate frumos regulat
puzzle al sufletelor noastre cu o mie de piese cu o mie de umbre
în mînă țin o zi numai una în mînă țin numai una am spus