agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-06-30 | [This text should be read in romana] | Submited by Bot Eugen Iulian
INDIFERENÞA NATURII. - Într-un universal naufragiu - planeta Saturn nici gând n-ar avea să ne arunce colacul de salvare.
SHAKESPEARE. - În piesele lui Shakespeare aportul copleșitor de genialitate este al nebunilor. Când linia piesei e amenințată să se împotmolească în obișnuit, apare nebunul, și dintr-odată spectacolul devine divin. PLASTICITATEA MORÞII. - Viața este un material plastic, din care poți și ai datoria de a face ceva. La fel moartea: ea nu este un simplu sfârșit, ci un material plastic, din care trebuie să facem ceva. Evident, există atâtea vieți frumoase și rodnice, dar foarte rar oamenii mor în așa fel ca sfârșitul să devină și el rodnic. Uneori vremurile își iau parcă sarcina de a ne oferi un prilej să dăm morții noastre plasticitate și relief. SFIDARE. - Lumina trece pe lângă noi, năvalnică și cu entuziasm, și în loc de a ne lăsa târâți de iureșul ei - noi aruncăm exact în aceeași direcție, o umbră. PERMANENÞA NOPÞII. - Într-un fel noaptea, Marea Noapte, este permanent deasupra noastră - chiar și ziua. Albastru de zi al cerului nu este decât un început de întunecare spre negrul absolut, spre bezna cosmică. PUBERTATE. - Vârsta când porii ar vrea să fie guri și ochi în același timp. A AVEA ȘIRA SPINÃRII. - Un car ce umblă pe drumuri strâmbe nu se strâmbă mai mult decât un car care umblă pe drumuri drepte. PREZENÞA PSIHOLOGIEI, UNDE NU TE AȘTEPÞI! - Banul săracului e cald. Fiindcă săracul îl ține tot în mână. MÂINI LIBERE. - Dracul și-a pus fosfor în ochi: el nu vrea numai să primească lumină, el vrea să și dea. El acceptă, dar ține și să se revanșeze. El vrea cu alte cuvinte să aibă mâinile libere. El nu vrea să fie îndatorat luminii. FLACÃRA. - Cert, din punctul de vedere al lumânării flacăra ei ce dă lumină - este o boală. AH, SIMBOLURILE! - Steagul este un simbol lamentabil: fâlfâie după cum bate vântul. DIALOGUL - O IMPOSIBILITATE. - Un adevărat dialog între doi oameni este în fond cu neputință. Orice dialog se reduce la două monologuri alternante. Cuvintele n-au aderențe decât cu cel ce le rostește. MITOLOGIE. - Lucifer n-a aflat despre sine că a căzut decât prin simptome fizice: în momentul când a văzut la picioarele sale umbra pe care o proiecta. O clipă mai înainte fusese încă - transparent. SUNET ȘI ECOU. - Există oare ecou mai puternic decât sunetul care-l provoacă? Desigur: actorul în raport cu sufletul. MUTILAREA UNIVERSULUI. - Prin ce ar putea să fie mutilat Universul? Prin moartea înainte de vreme a unui om pe cale de a plăsmui un univers al său. LITERATURÃ. - Se întrebuințează uneori cuvântul "literatură" în sens pejorativ. Anevoie s-ar putea defini acest sens. Poate că printr-o imagine: cu pene de gâscă, cu care s-a scris mult, se poate scrie și mai mult! Post script: oricum însă, cu pene de gâscă nu se poate zbura! UN SECRET AL RIMELOR.- Rimele au un rost numai când declanșarea lor se face oarecum cu necesitate.În producția rimelor, pentru ca să nu pară un simplu și facil joc de artificii, e bine să se observe următoarea regulă: între cele două cuvinte care rimează, cuvântul cel mai important și mai substanțial va ocupa în fraza poetică locul al doilea.E firesc lucru ca între cele două cuvinte care rimează întâiul să fie apelul, iar al doilea ecoul; totuși al doilea cuvânt trebuie să aibă o greutate de așa fel, încât să ne facă să uităm că el ar fi un simplu ecou. NERO ȘI VISUL. - Oamenii care își permit în viață toate fanteziile nu visează decât foarte puțin sau deloc. Despre împăratul Nero se spune că n-ar fi visat niciodată. URARE. - Cea mai frumoasă și în același timp cea mai legitimă urare ce-o poți face cuiva este: "Să ajungi în țara făgăduinței. Pe care o porți în tine". CEEA CE HÃRÞILE GEOGRAFICE NU NE SPUN. - De subt orice ruină izvorăște un fluviu de melancolii. NICIUN CUVÂNT NU E IMORTAL. - O vorbă de spirit, oricât de strălucitoare, își are și ea mormântul. - În urechile prostului. LIMITELE MATEMATICII. - Matematica reprezintă o forță majoră pentru mașină, dar nu pentru om. POETUL. - Poetul este nu atât un mânuitor, cât un mântuitor al cuvintelor. El scoate cuvintele din starea lor naturală și le aduce în starea de grație. REABILITAREA ÎNTUNERICULUI. - Cetățeni ai tenebelor nu sunt numai duhurile rele, ci și IZVOARELE. NIETZSCHE. - O uriașă ecloziune a pubertății. Filozofia sa este în întregime expresia acestei ecloziuni. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy