Mr. și Mrs. Elliot încercau din răsputeri să facă un copil, încercau ori de cîte ori era în stare Mrs. Elliot să reziste la treaba asta. Încercaseră la Boston, după căsătorie, apoi încercară pe vapor, în timpul traversării. Pe vapor totuși nu prea des, deoarece Mrs. Eiliot se simțea foarte rău. Îi era rău, și cînd îi era rău, îi era rău așa cum numai femeilor din Sud le este rău. Adică femeilor din sudul Statelor Unite. Ca orice femeie din Sud, Mrs. Elliot se descompunea foarte repede sub influența răului de mare, a călătoriilor făcute noaptea și a sculatului de dimineață devreme. Pe vapor, multă lume o lua drept mama lui Elliot. Cei care știau că sînt căsătoriți credeau că e însărcinată. În realitate, ea avea patruzeci de ani. Cînd începu să călătorească însă, îmbătrîni subit.
Păruse mult mai tînără, de fapt păruse a fi o femeie fără vîrstă cînd Elliot s-a căsătorit cu ea după ce făcuseră dragoste timp de cîteva săptămîni, și asta la multa vreme după ce o cunoscuse în mica ei ceainărie, înainte de a o săruta într-o seară.
Pe vremea cînd se-nsurase, Hubert Elliot își pregătea teza de doctorat în drept la Universitatea din Harvard. Era poet și avea un venit anual de aproape zece mii de dolari. Scria foarte repede poeme foarte lungi. Avea douăzeci și cinci de ani, și pînă a se-n-sura cu Mrs. Elliot nu se culcase cu nici o femeie. Voia să se păstreze neprihănit, ca sa poată aduce soției sale în dar aceeași neprihănire a minții și a trupului pe care o aștepta din partea ei. Pentru el, asta însemna a trăi curat. Făcuse curte cîtorva fete înainte de a o săruta pe Mrs. Elliot și le spunea întotdeauna, mai devreme sau mai tîrziu, că a dus o viață curată. Aproape toate fetele încetau să se mai uite la el. Era șocat și chiar îngrozit cînd vedea cu cîtă ușurință se logodeau și se măritau fetele cu oameni despre care nu puteau să nu știe că se tîrîseră prin șanțuri. O dată încercă să pună în gardă o fată pe care o cunoștea, împotriva unui tînăr despre care avea dovezi aproape sigure că fusese un stricat în timpul universității, și rezultatul fu un incident cu totul neplăcut.
Pe Mrs. Elliot o chema Cornelia, îl învățase să-i spună Calutina, porecla ei de acasă, din Sud. Mama lui plînse cînd, după nuntă, o aduse pe Cornelia acasă, dar se bucură foarte mult cînd află că aveau să se stabilească în străinătate.
Cînd îi mărturisi ca s-a păstrat neprmaiui, precum ea, Cornelia îi spuse „Dragul meu băiat dulce" și-1 strînse la piept mai tare ca oricînd. Și Cornelia era neprihănită.
— Sărută-mă încă o dată așa, îi spuse ea.
Hubert îi explică atunci că învățase să sărute așa ascultînd ce-i povestise o dată un coleg. Era încîntat de cîtă experiență are și o repetară pînă la istovire. Cîteodată, după ce se sărutau așa multă vreme, Cornelia îi cerea să-i spună încă o dată că se păstrase cu adevărat neprihănit pentru ea. Declarația o stîrnea iar.
La început, lui Hubert nici prin gînd nu-i trecea să se însoare cu Cornelia.
Nu se gîndise niciodată la ea ca la o viitoare soție, îi fusese doar o bună prietenă, și într-o zi, în timp ce dansau după muzica unui gramofon în cămăruța din fundul ceainăriei, iar în față, în ceainărie, stătea o prietenă de-a ei, Cornelia îl privise drept în ochi, și el o sărutase. Nu-și mai amintea de loc cînd anume hotărîseră să se căsătorească. Dar se căsătoriseră.
Noaptea nunții și-o petrecură într-un hotel din Boston. Amîndoi fură dezamăgiți, dar pînă la urmă Cornelia adormi. Hubert nu putu să adoarmă și ieși de vreo cîteva ori pe coridor, învîrtindu-se în sus și-n jos în noul halat Jaeger, pe care și-1 cumpărase anume pentru voiajul de nuntă, în fața camerelor erau înșiruite, de-a lungul coridorului, tot felul de perechi de pantofi, pantofi mai mici sau mai mari.
Vederea lor făcu să-i bată inima mai tare și se grăbi să se-ntoarcă în camera sa, dar Cornelia dormea. Nu voia s-o scoale din somn, și peste puțin timp se potoli și el și adormi liniștit.
A doua zi se duseră s-o vadă pe mama lui, și în ziua următoare plecară cu vaporul în Europa. Ar fi putut încerca să facă un copil, dar Cornelia nu era în stare să încerce treaba asta prea des, deși voiau un copil mai mult ca orice pe lumea asta. Debarcară la Cherbourg, și de aici plecară la Paris, încercară și la Paris să facă un copil. După aceea se hotărîră să se ducă la Dijon, unde se țineau niște cursuri de vară și unde plecaseră mulți din cei cu care călătoriseră pe vapor, își dădură seama că n-au ce să facă la Dijon. Totuși, Hubert scria mereu alte poeme, și Cornelia le bătea la mașină. Toate erau foarte lungi. Era foarte sever și nu-i trecea cu vederea nici o greșeală, și pentru o singură greșeală de mașină o punea să rebată întreaga pagină. Cornelia plîngea mereu, și înainte de a pleca din Dijon încercară de mai multe ori să facă un copil.
Se-ntoarseră la Paris, ca și cea mai mare parte a prietenilor lor de pe vapor. Se saturaseră de Dijon, și, oricum, acuma puteau spune că după ce studiaseră la Harvard, Columbia sau Wabash, învățaseră și la Universitatea din Dijon, de pe Cote d'or. Mulți ar fi preferat să se ducă în Languedoc, la Montpellier sau la Perpignan, dac-ar fi fost și pe-acolo universități. Dar toate aceste localități erau prea îndepărtate. Dijon în schimb era numai la patru ore și jumătate de Paris și se putea lua masa în tren.
Așa că vreo cîteva zile se întîlniră la Gafe du Dome, evitînd La Rotonde (1), care era peste drum, deoarece acolo se îngrămădeau tot felul de străini, și după aceea soții Elliot închiriară un castel în Touraine, în urma unui anunț apărut în New York Herald. La vremea asta, Elliot avea un număr oarecare de prieteni care-i admirau poezia, și Mrs. Elliot reușise să-1 convingă să o cheme pe prietena ei din Boston, aceea care fusese în ceainărie. După sosirea prietenei sale, Mrs. Elliot deveni mult mai vioaie și plînseră fericite împreună de multe ori. Prietena era cu cîțiva ani mai mare decît Cornelia și-i zicea Honey. Și ea făcea parte dintr-o foarte veche familie din Sud.
însoțiți de cîțiva prieteni de-ai lui Elliot, care-i spuneau Hubie, cei trei se instalară în castelul din Touraine. Castelul se afla într-o regiune de șes, foarte călduroasă, care li se păru că seamănă cu Kansas. Elliot avea acum aproape atîtea poeme cîte îi trebuiau ca să facă o carte. Urma s-o publice la Boston și îi și trimisese editorului, cu care făcuse contractul, un cec.
În scurtă vreme, prietenii începură a pleca înapoi la Paris. Regiunea nu se dovedise chiar atît de plăcută pe cît li se păruse la început. Și curînd plecară toți, urmîndu-1 pe un tînăr poet, bogat și necăsătorit, într-o localitate de pe malul mării, lîngă Trouville. Și acolo fură cu toții fericiți.
Elliot rămase la castelul din Touraine, deoarece îl închiriase pentru toată vara. El și Mrs. Elliot se străduiră din răsputeri să facă un copil în patul acela larg și tare din dormitorul imens și înăbușitor. Mrs. Elliot încercă să scrie fără să se uite la claviatura mașinii, dar își dădu seama ca, pe măsură ce bătea mai repede, făcea tot mai multe greșeli. Așa că de fapt prietena ei bătea acum mai toate manuscrisele. Lucra foarte curat și repede și se părea că-i place să scrie la mașină.
Elliot începuse să bea vin alb și locuia într-o cameră separată. Noaptea scria multe versuri, și dimineața era sleit de puteri. Mrs. Elliot dormea împreună cu prietena ei în imensul pat medieval. De multe ori plîngeau împreună. Seara ședeau cu toții la masă în grădină, sub un platan, vîntul de seară bătea, Elliot bea vin alb, și Mrs. Elliot vorbea cu prietena ei, și toată lumea era foarte fericită.


_________________________
(1) Local vestit din cartierul Momparnassc din Paris, unde se aduna boema timpului.