Dick Boulton venise din satul indienilor la tatăl lui Nick, ca să-i taie lemne. Fiul lui, Eddy, și un alt indian, un anume Billy Tabeshaw, îl însoțeau. Ieșind din pădure intrară prin poarta din dos, Eddy cu fierăstrăul cel lung pe umăr. Fierăstrăul se bălăbănea pe umărul lui și scotea un sunet muzical. Billy ducea două țapine, iar Dick ținea sub braț trei securi.
Dick se-ntoarse și închise poarta. Ceilalți doi își continuară drumul spre malul lacului, unde buștenii zăceau îngropați în nisip.
Buștenii se dcsprinseseră de plutele uriașe pe care vasul Magic le remorca pe lac în jos, către fabrica de cherestea, și fuseseră aduși de ape la mal. Dacă nu i-ar fi luat nimeni, oamenii de pe Magic ar fi trecut mai devreme sau mai tîrziu pe lîngă țărm, cît o barcă, i-ar fi reperat, le-ar fi înfipt la capăt cîte-o tetieră, terminată cu o verigă, și i-ar fi tras în larg, ca să facă o nouă plută. Se putea întîmpla totuși să nu vină nimeni să-i ia, deoarece plata oamenilor făcea mai mult decît cei cîțiva bușteni. Și dacă nu-i lua nimeni, buștenii rămîneau pe mal, să se umfle de apa și să putrezească.
Tatăl lui Nick presupunea întotdeauna că așa aveau să se petreacă lucrurile, de aceea angaja cîțiva indieni din tabără să vina să taie buștenii cu fierăstrăul și să-i despice, ca să aibă lemne de foc și butuci de ars în cămin. Dick coborî spre lac, ocolind casa doctorului. Pe mal erau patru bușteni de fag, pe jumătate îngropați în nisip. Eddy atîrnă fierăstrăul de o cracă, într-un copac. Dick puse cele trei securi pe micul debarcader de lîngă țărm. Dick era metis, și mulți dintre fermierii din jurul lacului ziceau că e alb de-a binelea. Era tare leneș, dar cînd se apuca să lucreze, muncea, nu glumă. Scoase o bucată de tutun din buzunar, mușcă din ea și spuse ceva în ojibway (1) lui Eddy și lui Billy Tabeshaw.
Cei doi își înfipseră țapinele într-un buștean, ca să-i răsucească pe loc. Se lăsară cu toată greutatea pe coada țapinelor. Bușteanul se mișca în nisip. Dick Boulton se-ntoarse către tatăl lui Nick :
— Ei bine, doctore, zise el, să știi c-ai șterpelit o cantitate frumușică de lemne.
— Ce vorbă mai e și asta, Dick ? spuse doctorul. Asta-i lemn adus de ape.
Eddy și Billy Tabeshaw au tras bușteanul de pe stratul acela de nisip umed și-1 rostogoleau înspre apă.
— Băgați-1 în apă, le strigă Dick Boulton.
— De ce faceți asta ? întrebă doctorul.
— Îl spălăm, îl curățăm de nisip, să nu se strice fierăstrăul. Vreau să văd al cui e, răspunse Dick.
Bușteanul plutea pe apă.
Sprijiniți în coada țapinelor, Eddy și Billy Tabeshaw asudau de căldură. Dick îngenunchie în nisip și se uită la capătul bușteanului unde lemnul era marcat cu ciocanul.
— E-al lui White și Mac Nally, zise el ridicîndu-se și ștergîndu-și genunchii pantalonilor.
Doctorul îl privi foarte încurcat.
— Atunci, mai bine nu-1 tăia, zise el scurt.
— Nu te-nfierbînta, doctore, zise Dick. Nu te-n-fierbînta. Puțin îmi pasă pe cine ciupești. Nu-i treaba mea.
— Dacă crezi că buștenii ăștia-s furați, lasă-i aici și întoarce-te-n sat cu scule cu tot, spuse doctorul.
I se urcase tot sîngele-n obraz.
— Nu lua vînt, doctore, zise Dick. Scuipă zeama de tutun pe buștean. Saliva se prelinse în apă și se subție. Știi la fel de bine ca și mine că buștenii-s furați. Mie însă puțin îmi pasă.
— Foarte bine. Dacă crezi că buștenii-s furați, ia-ți lucrurile și șterge-o.
— Dar, doctore...
— Ia-ți odată lucrurile și șterge-o.
— Ascultă, doctore.
— Dacă-mi mai zici o dată „doctore", te fac să-ți înghiți colții.
— A, n-aș crede una ca asta, doctore.
Dick Boulton se uită la doctor. Dick era un om voinic. Știa prea bine cît de voinic e. Nu se ferea de bătaie, îi plăcea treaba asta. Eddy și Billy Tabeshaw, rezemați în coada țapinelor, se uitau la doctor. Doctorul își mușca barba cu buza de jos și se uita la Dick Boulton. Apoi se-ntoarse și urcă spre casă. Se vedea după spate cît era de furios. Se uitau cu toții cum urcă și intră în casă.
Dick spuse ceva în ojibway, Eddy izbucni în rîs, dar Billy Tabeshaw rămase tot atît de serios ca și pînă atunci. Nu știa englezește, dar cînd se certaseră cei doi îl trecuseră sudorile. Era gras și avea o mustață rară, de parc-ar fi fost un chinez. Apucă țapinele, Dick strînse securile, și Eddy luă fierăstrăul din copac. Plecară, trecînd prin fața casei, și ieșiră pe poarta din dos, intrînd în pădure. Dick lăsă poarta deschisă. Billy se-ntoarse și o închise. Dispărură apoi printre copaci.
În casă, stînd pe pat în camera sa, doctorul observă un vraf de reviste medicale trîntite pe podea, lîngă birou. Plicurile revistelor erau încă nedesfăcute. Se înfurie.
— Nu te-apuci din nou de lucru, dragă ? întrebă nevasta doctorului, din camera cu storurile trase, în care stătea culcată. S-a întîmplat ceva ?
— Am avut o discuție cu Dick Boulton.
— O, făcu soția sa. Sper că nu ți-ai ieșit din fire, Henry.
— Nu, zise doctorul.
— „Ia aminte că acel ce mintea-și stăpînește e mai presus decît cel ce supune o cetate", îi spuse soția sa. Era o adeptă a Științei creștine. Biblia, ultimul număr din Science and Health și din Qtiarterly stăteau pe o măsuță lîngă pat, în camera ei.
Bărbatul nu-i răspunse nimic. Ședea pe pat și curăța o pușcă de vînătoare. Umplu magazia cu cartușe mari și galbene și le împinse din nou afară. Cartușele se-mprăștiară pe pat.
— Henry, îl strigă soția sa. Și după o pauză strigă iar : Henry !
— Da, răspunse doctorul.
— Nu i-ai zis nimic lui Boulton care să-1 facă să se-nfurie, nu-i așa ?
— Nu, spuse doctorul.
— Și de la ce s-a pornit discuția, dragă ?
— De la o nimica toată.
— Spune-mi, Henry. Te rog sa nu încerci să-mi ascunzi ceva. De la ce s-a pornit discuția ?
— Atunci, iată despre ce e vorba. Dick îmi datorează o mulțime de bani fiindcă i-am vindecat femeia de pneumonie și bănuiesc că și-a căutat un motiv ca să nu trebuie să-și plătească datoria muncind.
Nevasta doctorului tăcea. Doctorul își ștergea pușca atent, cu o cîrpă. Băgă cartușele la loc și trase arcul magaziei. Ședea cu pușca pe genunchi. Þinea mult la pușca asta. Și atunci se auzi glasul soției sale, venind din camera cu storurile trase.
— Nu cred, dragă, pur și simplu nu pot să cred că ar fi cineva în stare să facă așa ceva în mod intenționat.
— Nu ? spuse doctorul.
— Nu. Nu pot să cred că ar fi cineva în stare să facă așa ceva în mod intenționat.
Doctorul se sculă și puse pușca într-un colț, pe după instrumentar.
— Ieși, dragă ?
— M-aș duce să fac o plimbare, spuse doctorul.
— Dacă-1 vezi, dragă, pe Nick, te-aș ruga să-i spui că mama lui vrea să-1 vadă.
Doctorul ieși pe verandă, în urma lui oblonul ușii se trînti. O auzi pe nevastă-sa răsuflînd adînc cînd se trînti ușa.
— Iartă-mă, zise el în fața ferestrei cu storurile trase.
— Nu-i nimic, dragă.
A ieșit înfierbântat pe poartă și o apucă pe cărarea dinspre pădurea de brazi; în pădure era răcoare, cu toată arșița din ziua aceea. Î1 găsi pe Nick șezînd la rădăcina unui copac și citind.
— Maică-ta ar vrea să te duci să stai de vorbă cu ea, îi spuse el.
— Dar eu vreau să merg cu tine, zise Nick. Tatăl se uită în jos la el.
— Bine. Atunci, hai. Dă-mi cartea s-o pun în buzunar.
— Tăticule, știu un loc unde sînt veverițe negre, zise Nick.
— Bine, spuse tatăl lui. Să ne ducem acolo.



_________________________
(1) Limba unui trib indian din America; descendenții acestuia locuiesc astăzi în rezervații, în Minnesota, S.U.A. și în Canada.