M-am trezit deprimat. M-am uitat în sus la tavan, la crăpăturile din tavan. Am văzut un bivol alergînd peste ceva. Cred că eram eu. Apoi am văzut un șarpe cu un iepure în gură. Soarele intra prin spărturile de umbră și forma o svastică pe burta mea. Mă mânca găoaza. Îmi reveneau oare hemoroizii? Îmi simțeam gâtul țeapăn și aveam un gust ca de lapte acru în gură.
M-am sculat și m-am dus la baie. Detestam să mă uit în oglindă, dar am făcut-o. Și am văzut deprimare și înfrângere. Cearcăne pungite și negre sub ochi. Niște ochi mici și lași, ochii unui rozător încolțit de nenorocita de pisică. Pielea arăta de parcă terminase cu orice strădanie. Arăta de parcă detesta să fie parte din mine. Sprâncenele îmi atârnau, răsucite, demente, ca niște fire de păr de sprâncene nebune. Oribil. Arătam groaznic. Și nici măcar nu-mi venea să-mi golesc mațele. Eram plin până la cep. M-am dus la toaletă să mă piș. Am țintit corect, dar, într-un fel sau altul, a luat-o lateral și am stropit podeaua. Am încercat să țintesc din nou și m-am pișat pe tot colacul de la closet, pe care uitasem să-l ridic. Am rupt niște hârtie igienică și am făcut-o ghemotoc. Am șters colacul. Am aruncat hârtia la coș și am tras apa. M-am dus la fereastră și am văzut un rahat de pisică pe acoperișul vecinilor. După aia m-am întors, mi-am găsit periuța de dinți și am stors tubul. A ieșit prea multă. S-a păbușit plictisită peste periuță și a căzut în chiuvetă. Era verde. Era ca un vierme verde. Mi-am înfipt degetul în ea, am lipit nițică pe periuță și am început să mă spăl. Pe dinți. Ce chestie nașpa și cu ei. Trebuia să mâncăm. Și să tot mâncăm, iar și iar. Eram dezgustători cu toții, condamnați la micile noastre scopuri murdare. Mâncatul și bășitul și scărpinatul și zâmbitul și sărbătoritul vacanțelor.
Am terminat să mă spăl pe dinți și m-am întors în pat. Nu îmi mai rămăsese pic de elan, nu mai aveam deloc vână. Eram o piuneză, eram o bucată de linoleum.
M-am hotărât să stau în pat până la prânz. Poate până atunci o să moară o jumătate din lume și o să fie numai pe jumătate de greu s-o înfrunt. Poate că dacă mă scol la prânz o să arăt mai bine, o să mă simt mai bine. Am cunoscut odată un tip care nu a defecat mai multe zile. Până la urmă a explodat și gata. Pe bune. I-a zburat rahatul din burtă.
Atunci a sunat telefonul. L-am lăsat să sune. Nu răspundeam niciodată la telefon dimineața. A sunat de cinci ori și s-a oprit. Așa. Eram singur cu mine. Și, așa dezgustător cum eram, tot era mai bine decât cu cineva, cu oricine altcineva, toți cei de-afară văzîndu-și de șmecherii și tulumbele lor jalnice. Mi-am tras păturile până sub bărbie și am așteptat.