Markov și-a dat jos bocancii și, cu un suspin de ușurare, s-a culcat pe divan.
Îi era somn, însă cum închidea ochii, somnul se risipea. Markov a deschis ochii și a întins mâna după o carte. Dar l-a cuprins iarăși somnul și, nemaiavând putere să apuce cartea, Markov s-a culcat din nou. Dar, cum a închis ochii, somnul s-a risipit iarăși, iar mintea a devenit așa de limpede că Markov era capabil să rezolve pe de rost ecuații cu două necunoscute.
Markov s-a chinuit mult timp, neștiind ce să facă: să doarmă sau să rămână treaz? În sfârșit, sleit de puteri, prinzând ură și față de camera sa și față de el însuși, Markov și-a îmbrăcat paltonul, și-a pus șapca, și-a luat bastonul și a ieșit în stradă. Adierea rece l-a mai liniștit, i-a îmbunat inima și Markov a simțit dorința să se întoarcă înapoi în camera lui.
Abia intrat, a simțit în tot corpul o toropeală plăcută și l-a cuprins somnul. Dar, cum s-a culcat pe divan și a închis ochii, somnul s-a topit într-o clipă.
Scos din fire, Markov s-a ridicat dintr-un salt și, fără șapcă și manta, a plecat în grabă spre parcul Taurida.