îmbrățișarea noastră ca un șuier prelung
împreunează cuvintele cu instincte
înmulțind șerpii toracelui

se mai întâmplă uneori
când inima bate în ceafă
pielea să capete conștiință de sine
să se desprindă și să miaune
în moalele palmelor tale
ca o pisică

dragul meu am căutat uitarea
formelor în iubirea aceasta
cum numai nouă ne-a fost dat să trăim
cărnurile ni s-au deschis până la oase
oasele sunt corzi de vioară
măduva lor miroase a pâine de casă

dar locuim în tăcere
ca într-un un zid calcinat