Casele pe care le văd în fugă din tren
Tricicleta ruginită și leagănul care ajunge până în gard
Ce balans ciudat al loviturilor în sârma pentru copilul cu păr galben
Care se uită la tren
Cum mă uit eu la case și mă lovesc în câteva raze

Bătrânul care nu știu de unde are o haină atât de aspră deși pentru el
Asprimea e nimic
Bastonul mâncat de rugină e nimic
Galoșii din secolul trecut încă îi țin de cald și nimic nu rămâne din repetiția sacadată a lucrurilor,
Bătăile vin una peste alta și șterg ca o inimă
Obișnuită cu lucrurile

Trenul ăsta pune oameni și case
Unii peste alții așa cum eu încerc să uit din mers
E doar o pastă colorată și moale din care o să fac un cățel
O să îl las cuiva pe o masă de tren, cuiva risipit
Care să-l mângâie
Din fugă