ai zice că e doar o gaură într-un perete,
o scobitură la capăt de peșteră, făcută din plictiseală sau
exasperare,
pe când, salvamar în oceanul pereților, ușa mereu te așteaptă,


pereții te apără de ochii lumii; de soare, arșiță, vânt,
ploaie,
te apără (cât pot) de gloanțe (și pereții devin neputincioși la un moment dat),
ușa te ajută să fugi de lume
în lume


am întâlnit o femeie din turcia, a fost salvată de o ușă,
mă uitam la ea ca la Dumnezeu, mă gândeam ” o ușă are mai mult suflet ...” :
- pământul se clatină, te așezi în aerul ușii, nici rece, nici cald,
îți asculți frica, continui să respiri, devii un burete, nimic nu te mai poate ucide,


atunci am înțeles cum fiecare ușă își are rațiunea sa de a fi:
cine o deschide, cine se ascunde după ea,
cine înțepenește-n prag:
- hai, mișcă-te la treabă, ce stai încremenit ca o statuie,
mai lasă-i și pe alții să treacă,


mama ne spunea: - cine știe să deschidă și să închidă o ușă e om mare (pănă la Dumnezeu),


în fața unei uși se înghesuie toate posibilitățile, ca muștele la geam,
scaiete, viața se agață de hainele celor ce trec prin ea,
cu fața sus, sau capul aplecat, pălăria frământată-n mâini,
totul este o posibilitate, chiar și atunci când dai cu capul în ea din întâmplare,


- te văd cum te strecori,


pare un nimic pe lângă un perete, fiecare ușă își are întâmplările sale,
ai putea s-o numești cu ușurință “utopie” sau
descoperire
”Evrica”,
se dă la o parte în fața realității, sau se închide încet, tăcută,
știe exact ce are de făcut, iar
cei care mor de curiozitate se pot uita prin gaura cheii și tot nu vor afla mare lucru,

sunt singurele care pot păstra un secret, o taină