Zorind zărești prin gene tovarăși fără popas,
în curînd buciumă de intrare în șetră,
în fîntînile negre de păcură
și-n morile albe ce macină pietre.
Viețile ni le săltăm în pas
peste bietele ape și marile stînci.
Privighitori îneacă pădurile
în argint de glas -
așa de se mai schimbă în cîntec
dezamăgirile noastre purtate
prin amurguri adînci.

Din stufăriș cu flacări rotitoare
făgăduitu-ni-s-au fabrici lîngă rîuri sfinte,
rugăciuni de clopote să ni se pară
fapta mîinilor între motoare.
Făgăduitu-ni-s-au pentru ierburile țării
de șapte ori șaptezeci de mii de turme sunătoare.
Făgăduitu-ni-s-a patrie în care
de bucurie să se scuture mieii,
făgăduitu-ni-s-au prunduri de ape
cu pești asemănători prin tăcere cu zeii.

Pe aici vrăbiile și șerpii sînt albi de ciment,
cum albi sîntem și noi
de făina stihiilor de piatră.
Trupuri fără răzvrătiri și fără țipet,
suferim cu crini în gură
silnicia din Egipet.
În fiecare tufă de spini
cerul vorbește cu văpaie de vatră,
dar nimeni nu se mai oprește
s-asculte lung vorbitoarele flacări -
numai cîni rămîn în urmă, speriați ne latră.