întruchipare în lut de Romul Ladea

Numai despoiată de veșminte
să ridici, prietenă, rodia
din panerul de-argint, cînd ne bucură
prielnică zodia.
Numai astfel să consimți
în inima fructului să-ți adîncești
patima albilor dinți.

Numai astfel vădindu-te,
cu gleznele tu să dezmierzi,
alte dăți, buruieni și pietre și ierburi.
Poartă-ți, tînără, adevărul
pe unde se-nalță aracii,
prin vie, căci numai așa
te pot vedea și copacii
clipind din pleoapele verzi.

Doar despoiată de orice veșmînt
să umbli prin rariști de veac,
prin holdele coapte, prin crîng, la izvor.
Numai astfel să calci mușchiul-covor
înfruntînd primejdia șarpelui
cu gîndul că șarpele este de leac.

Sunt multe încă potecile
spre ținta-alinării,
dar numai de orice veșmînt despoiată
- pierdut adăstînd într-o rînă -
vreau, întruchipare de vis, să te văd
prin văile mele pe calea-nserării
sau ziua mergînd prin Eden la fîntînă.

Numai așa, la capătul drumului, urmelor,
se-nvederează în calma oglindă a lacului,
în ochii bătrînilor aștri,
legea pămîntului, tiparele, rarele,
întruchipate în sînii cari nu dezmint
rotunjimile urnelor
și-n rodii cari nu dezmint
rotunjimile sînilor.