Ascultă pe drumuri
de cer, pe înalte,
cohorte de păsări
sălbatice-n noapte.

Ce-ți lasă în urmă?
Ce-ți lasă în față?
Tomnatic imperiu,
izvoare ce-ngheață.

Curînd căpriorul
la ochiul de apă
închis - cu copita
zadarnic mai sapă.

Și încă vedea-vei
ce jaf în lumină
va fi, și ce jalnic
verdict în grădină.

Atît îți rămîne:
pămînt în tenebre
și inima arsă
de grijă și febre.

Din cîntec, din caldul,
nimic nu mai este,
ah, nici în viață,
și nici în poveste.

Ia seama că mîne
cocorii în seară
vor duce și luna,
furînd-o din țară.