Să se laude alții cu paginile pe care le-au scris;
eu mă mândresc cu cele pe care le-am citit.
Poate că n-am fost un filolog,
n-am studiat declinările, modurile, laborioasa
schimbare a sunetelor,
d care asurzește și devine t,
echivalența dintre g și k,
dar am întreținut de-a lungul anilor
pasiunea pentru limbă.
Nopțile-mi sunt pline de Vergiliu;
faptul c-am știut și am uitat latina
e un câștig, fiindcă uitarea
e una dintre formele memoriei, subsolul ei vag,
cealaltă față ascunsă, a monedei.
Când în ochii mei s-au șters
vanele aparențe dorite,
figurile și pagina,
am început să studiez limbajul de fier
folosit de străbunii mei pentru a cânta
singurătăți și spade,
și-acum, de-a lungul a șapte veacuri,
de la Ultima Thule,
ajunge la mine glasul tău, Snorri Sturluson.
Tânărul, în fața cărții, își impune o disciplină precisă
și o respectă, urmărind să obțină o cunoaștere precisă;
la vârsta mea, orice activitate e o aventură
ce se învecinează cu noaptea.
Nu voi mai apuca să descifrez vechile limbi nordice,
nu-mi voi mai cufunda mâinile lacome în aurul lui Sigurd;
sarcina pe care mi-am asumat-o e nelimitată
și mă va întovărăși până la capătul drumului,
nu mai puțin misterioasă decât universul
și decât mine, învățăcelul.


traducere - Andrei Ionescu