Îmi cânt acum bucuria din vremea liliacului,
(întorcându-mă în amintire).
Pentru slava Naturii, tu, limbă, voi buze,
alegeți-mi suvenirurile din cea mai
îndepărtată vară,
Adunați semnele de bun venit (așa cum copiii
adună pietricele și scoici și le înșiră pe un
fir),
Puneți-le în aprilie, în mai; viața orăcăie în heleșteie,
aerul e transparent,
Albine, fluturi, vrabia cu ciripitul ei simplu,
Albastra, săgetătoarea rândunică; nu uitați
eretele fluturându-și aripile aurite;
Lumina irizată, fumul care urcă, aburii,
Luciul apelor cu pești în el și cu azurul cerului
deasupra.
Totul e vesel și strălucitor: izvoarele curgând,
Pădurile de arțari, crestarea în februarie a arborilor,
pregătirea zahărului din seva lor;
Sturzul sărind de colo, colo, cu ochiul lui luminos,
cu pieptul arămiu,
Cu limpedele lui cântec muzical de la răsăritul
soarelui și apoi din amurg,
Zburând iute printre merii din livadă unde face
cuib pentru soața lui;
Zăpada topită din martie, salcia arătându-și
mugurii verzi-gălbui…
Primăvara a sosit! Vara e aproape! Și ce e în ea
și din ea?
Tu, suflete, liber, căutând fără odihnă
nici eu nu știu ce,
Vino să nu mai zăcem aici, hai sus și
departe!
O, dacă aș putea să zbor ca pasărea,
Ori să evadez, să navighez asemeni unei corăbii,
Să plutesc cu tine, o, suflete, peste tot, prin
toate ca o navă pe mare!
Adunând semne, cele ce au fost la început,
cerul albastru, iarba, picăturile din roua
dimineții,
Parfumul de liliac, boschetele cu întunecatele
lor frunze crestate ca niște inimioare,
Toporașii, micile, delicatele, palidele flori
numite Nevinovatele,
Exemple nu numai pentru ele însele, ci și
pentru atmosferă.
Înfrumusețând boschetul care îmi place,
Și cântând cu păsările
Un cântec de bucurie din vremea liliacului,
mă întorc
în amintire.