agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 5599 .



Toate necazurile lumii
prose [ ]
Povestire

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Isaac_Asimov ]

2006-03-07  | [This text should be read in romana]    |  Submited by Florin Ciocănaru



Isaac Asimov


TOATE NECAZURILE LUMII

(volumul de povestiri ÎNTREBAREA FINALÃ – NINE TOMORROWS, 1959)



Principala industrie terestră se învârtea în jurul lui Multivac, calcula¬torul gigantic care crescuse în ultimii cincizeci de ani până ce ramifica¬țiile sale umpluseră Washington-ul și-și întinsese tentacule în toate așezările Pământului.
O armată de funcționari introduceau permanent date în calculator, iar altă armată corela și interpreta răspunsurile primite. O divizie de ingineri patrula prin interiorul său, iar exploatările miniere și fabricile munceau zi și noapte pentru ca depozitele de piese de schimb să fie mereu complete, mereu exacte, mereu satisfăcătoare din toate punc¬tele de vedere.
Multivac dirija economia Pământului și ajuta știința Pământului. Dar, cel mai important dintre toate, el constituia agenția centrală de colec¬tare a datelor cunoscute despre toți locuitorii Pământului.
Zilnic, una dintre sarcinile sale era să extrapoleze pentru ziua urmă¬toare cele patru miliarde de seturi de informații despre oameni, pe care le conținea în interior. Fiecare Departament Corectiv terestru primea datele corespunzătoare jurisdicției sale, iar sinteza generală era pre¬zentată unificat Comitetului Central Corectiv din Washington.
Bernard Gulliman se găsea în a patra săptămână a mandatului său de un an ca Președinte al Comitetului Central Corectiv și se obișnuise îndeajuns pentru a accepta raportul matinal fără să fie înfricoșat de el. Ca de obicei, era un teanc de foi gros de aproape cincisprezece centi¬metri. De acum, Gulliman știa că nu se aștepta din partea lui să-l citească. (Nici un om n-o putea face.) Cu toate acestea, îl interesa să-l răsfoiască.
Exista obișnuita listă de infracțiuni previzibile: fraude de tot felul, furturi, revolte, incendieri.
Gulliman căută un anumit titlu și simți un șoc găsindu-l, apoi un al doilea șoc văzând sub el două intrări. Nu una, ci două. Două omucideri. De când era Președinte, nu văzuse niciodată două infracțiuni de gradul întâi în aceeași zi.
Apăsă tasta interfonului și așteptă ca pe ecran să apară chipul coordonatorului său.
― Ali, vorbi Gulliman. Azi apar două de gradul întâi. Sunt ceva probleme deosebite?
― Nu, domnule. (Chipul oacheÈ™ cu ochi negri, pătrunzători, părea agitat.) Ambele cazuri au o probabilitate foarte redusă.
― Știu asta, am văzut că nici una nu depășeÈ™te probabilitatea de cincisprezece la sută. TotuÈ™i, Multivac are de menÈ›inut o reputaÈ›ie. Practic, a eradicat infracÈ›iunile, iar oamenii judecă asta după numărul omuciderilor care sunt, evident, cele mai spectaculoase.
― Da, domnule, încuviință Ali Othman, È™tiu asta.
― Sper că È™tii È™i faptul că nu doresc nici măcar un asemenea caz în timpul mandatului meu. Dacă accept explicaÈ›ii È™i scuze pentru orice altă infracÈ›iune, te fac direct răspunzător pentru o crimă de gradul întâi. Ai înÈ›eles?
― Da, domnule. Analizele complete ale celor două potenÈ›iale crime se află deja la birourile districtuale implicate. PotenÈ›ialii criminali È™i potenÈ›ialele victime se găsesc sub supraveghere. Am reverificat proba¬bilitățile È™i sunt deja în scădere.
― Perfect, spuse Gulliman È™i întrerupse convorbirea.
Reveni la răsfoirea teancului, încercând senzația neplăcută că poate exagerase... Trebuia, totuși, să fie ferm cu funcționarii perma¬nenți și să se asigure că ei nu-și închipuiau că ar dirija totul, inclusiv pe Președinte. Mai cu seamă, Othman, care lucra cu Multivac de ani buni și care avea un aer iritant de proprietar.
Pentru Gulliman, problema criminalității constituia șansa politică a vieții. Până acum, nici un Președinte nu-și terminase mandatul fără ca pe Pământ, undeva, cândva, să nu se petreacă o crimă. Președintele anterior înregistrase un record negativ de opt omucideri, cu trei mai multe decât predecesorul său.
Acum, Gulliman intenționa să nu aibă nici una. Decisese că el avea să fie primul Președinte al cărui mandat nu va cunoaște nici o crimă. După aceea, ținând seama și de publicitatea favorabilă care va rezulta...
De-abia mai frunzări restul raportului. Estimase la aproape două mii numărul posibilelor neveste bătute de soții lor. Fără îndoială, nu toate molestările puteau fi oprite la timp. Poate că treizeci la sută vor avea loc. Totuși, numărul posibilităților scădea, iar cazurile reale se reduceau chiar și mai rapid.
Multivac adăugase molestarea nevestelor pe lista infracțiunilor previzibile cu numai cinci ani în urmă și pământeanul mijlociu nu se învățase deocamdată cu ideea că, dacă intenționa să-și scarmene consoarta, lucrul acesta avea să fie cunoscut din timp. Pe măsură ce adevărul respectiv se instaura în societate, femeile aveau să capete mai puține vânătăi, iar în cele din urmă nici una.
Gulliman observă că pe listă apăreau și cazuri de soți bătuți.
Ali Othman privi gânditor ecranul de pe care abia dispăruse chipul pleșuv și fălcos al lui Gulliman. După aceea, se întoarse spre asistentul său, Rafe Leemy, și rosti:
― Ce facem?
― Nu mă-ntreba pe mine. El își face griji numai din cauza a două omucideri amărâte.
― Este al naibii de riscant să-ncercăm să rezolvăm chestia asta pe cont propriu. Pe de altă parte, dacă-i spunem, o să facă o criză cla¬sa-ntâi. Politicienii ăștia se gândesc numai la pielea lor, aÈ™a că-i sigur că ni s-ar băga în cale È™i ar înrăutăți totul.
Leemy încuviință din cap și-și prinse între dinți buza inferioară.
― ÃŽntrebarea este: Dacă dăm greÈ™? Știi bine c-ar fi totuna cu sfârÈ™itul lumii.
― Dacă dăm greÈ™, cui o să-i mai pese ce-o să se-ntâmple cu noi? Vom face parte din catastrofa generală. ― Continuă după aceea pe un ton mai vioi: Ce naiba, probabilitatea este de numai 12,3 la sută! ÃŽn oricare alt caz, cu excepÈ›ia poate a omuciderilor, am lăsa probabilitatea să mai crească niÈ›el, înainte de a acÈ›iona. Se poate înregistra o corecÈ›ie spontană.
― Eu nu m-aÈ™ bizui pe ea, comentă sec Leemy.
― Nici nu intenÈ›ionez s-o fac. Doar aminteam că-i posibil. Oricum, la probabilitatea asta, eu propun ca deocamdată să ne limităm la simpla observare. Nimeni n-ar putea plănui de unul singur o asemenea infracÈ›iune ― trebuie să existe complici.
― Multivac n-a pomenit de nici unul.
― Știu. TotuÈ™i... ― Nu-È™i încheie fraza.
Rămaseră examinând detaliile singurei infracțiuni neincluse pe lista primită de Gulliman; singura mai teribilă decât omuciderea, singura neîncercată niciodată în istoria lui Multivac, și se întrebară ce să facă.

***

Ben Manners se considera cel mai fericit băiat de șaisprezece ani din Baltimore. Poate că afirmația nu era sută la sută adevărată, totuși Ben se număra printre cei mai fericiți și mai surescitați.
Măcar pentru faptul că fusese unul dintre puținii admiși în loja stadionului în timpul ceremoniei jurământului adolescenților de optsprezece ani. Fratele său mai mare avea să depună jurământul, așa că părinții solicitaseră invitații și-i permiseseră și lui Ben s-o facă. Însă când Multivac alesese dintre solicitanți, doar Ben căpătase invitația.
Băiatul avea să depună și el jurământul peste doi ani, dar acum era fericit să-l poată vedea pe Michael făcând acest lucru.
Părinții îl îmbrăcaseră (sau măcar îl supravegheaseră când se îmbrăcase) cu toată grija, ca reprezentant al familiei, și-l trimiseseră cu o mulțime de mesaje pentru Michael, care plecase de acasă de câteva zile, în vederea testelor fizice și neurologice preliminare.
Stadionul se găsea la marginea orașului și Ben, debordând de importanță, fu condus la locul său. În tribună se aflau sute de tineri de optsprezece ani (băieții în dreapta, fetele în stânga), proveniți din districtul doi al lui Baltimore. În decursul anului, reuniuni similare se desfășurau în toată lumea, dar aceasta era în Baltimore; aceasta era cea importantă. Undeva, acolo, se găsea Michael, fratele lui Ben.
Băiatul scană creștetele capetelor, sperând că-și va putea identifica fratele. Nu reuși, bineînțeles, iar apoi pe podiumul din fața tribunei apăru un bărbat și Ben se opri din căutat, ca să asculte.
― Bună ziua, participanÈ›i È™i invitaÈ›i. Sunt Randolph T. Hoch, respon¬sabilul din acest an al ceremoniilor din Baltimore. ParticipanÈ›ii mă cunosc deja, deoarece m-au întâlnit de câteva ori în decursul testelor fizice È™i neurologice! Majoritatea evenimentelor s-au derulat de acum, dar a rămas partea cea mai importantă. ParticipanÈ›ii care vor depune jurământul își vor înregistra personalitatea în arhivele lui Multivac. Anual, ceremonia trebuie explicată tinerilor care pășesc pragul maturității.
Se întoarse spre tinerii ce așteptau și nu mai privi publicul.
― Până acum, n-aÈ›i fost adulÈ›i. Pentru Multivac, nu aÈ›i existat ca indivizi, decât dacă aÈ›i fost specificaÈ›i ca atare de către părinÈ›ii voÈ™tri ori de guvern. Până acum, la fiecare actualizare anuală a informaÈ›iilor, părinÈ›ii completau datele necesare despre voi. Acum a sosit momentul să preluaÈ›i voi înÈ™ivă această sarcină. Este o mare onoare È™i o mare responsabilitate. PărinÈ›ii voÈ™tri ne-au spus ce educaÈ›ie aÈ›i primit în È™coală, ce boli aÈ›i avut, ce pasiuni manifestaÈ›i È™i multe alte detalii. Acum, însă, ne veÈ›i spune mult mai multe ― gândurile voastre cele mai intime È™i faptele cele mai tăinuite. Lucrul acesta este mai greu de făcut prima dată, ba chiar oarecum jenant, dar trebuie făcut. După aceea, Multivac va deÈ›ine în fiÈ™ierele sale analiza voastră completă. Vă va înÈ›elege acÈ›iunile È™i reacÈ›iile. Va putea chiar să vă ghicească cu destulă exac¬titate viitoarele acÈ›iuni È™i reacÈ›ii. ÃŽn felul acesta, el vă va proteja. Dacă vă aflaÈ›i în pericol de a suferi un accident, Multivac va È™ti. Dacă cineva intenÈ›ionează să vă facă un rău, Multivac va È™ti. Dacă voi intenÈ›ionaÈ›i să faceÈ›i un rău, va È™ti È™i veÈ›i fi opriÈ›i la timp, astfel încât nu va fi necesar să fiÈ›i pedepsiÈ›i.
Hoch își drese vocea, privindu-i cu atenție pe tineri.
― Știindu-vă pe toÈ›i, urmă el, Multivac va putea să ajute Pământul să-È™i regleze economia È™i legile pentru bunăstarea generală. Dacă aveÈ›i o problemă personală, puteÈ›i veni la Multivac È™i, cunoscându-i pe toÈ›i indivizii, el va putea să vă ajute. ÃŽn continuare, veÈ›i primi o serie de formulare pe care trebuie să le completaÈ›i. GândiÈ›i-vă atent È™i răspun¬deÈ›i cât mai exact la toate întrebările. Nu ascundeÈ›i ceva, din ruÈ™ine sau din prudență. Nimeni nu va È™ti ce anume aÈ›i răspuns, cu excepÈ›ia lui Multivac. Răspunsurile voastre nu vor fi cunoscute, decât dacă va apărea necesitatea protecÈ›iei voastre, iar atunci vor fi implicaÈ›i numai funcÈ›ionari guvernamentali autorizaÈ›i. Poate că vă veÈ›i gândi să exage¬raÈ›i ici-colo în răspunsuri. N-o faceÈ›i! Minciunile vor fi descoperite. Toate răspunsurile voastre puse laolaltă formează un tipar, un È™ablon. Dacă unele răspunsuri sunt false, ele nu se vor potrivi în È™ablon È™i Multivac le va sesiza. Dacă toate răspunsurile voastre sunt false, È™ablonul va fi distorsionat È™i Multivac îl va recunoaÈ™te. De aceea, trebuie să spuneÈ›i adevărul.
După completarea formularelor, urmară discursuri și un spectacol. Spre seară, ridicându-se în vârful picioarelor, Ben reuși finalmente să-l zărească pe Michael, care purta încă roba obligatorie la "parada adulților". Când se întâlniră, se îmbrățișară fericiți.
Cinară în oraș, apoi luară expresul spre casă, surescitați și gălă¬gioși, impresionați de măreția zilei ce se apropia de sfârșit.
De aceea, n-au fost pregătiți pentru ceea ce-i aștepta acasă. Amândoi au fost paralizați de șocul de a fi opriți în fața porții de un bărbat în uniformă, cu chip inexpresiv; li se controlară actele, înainte de a fi lăsați să intre, și-și găsiră părinții stând tăcuți în salon, cu priviri îndurerate.
Părând mult îmbătrânit față de cum arătase dimineața, Joseph Manners ridică ochii încercănați și derutați spre unul dintre fiii săi (cel cu noua sa robă de adult pe braț) și spuse:
― Se pare că sunt arestat la domiciliu.

***

Gulliman nu putea să citească întregul raport și nici n-o făcu. Parcurse doar sinteza, iar aceea era cu adevărat mulțumitoare.
O întreagă generație se obișnuise cu faptul că Multivac putea să prevadă comiterea infracțiunilor majore. Oamenii învățaseră că agenții Corecției aveau să ajungă la locul infracțiunii înainte de comiterea acesteia. Ei aflaseră că săvârșirea infracțiunii ducea inevitabil la sanc¬ționare. Treptat, se convinseseră că nu exista nici o modalitate prin care cineva îl putea păcăli pe Multivac.
Evident, rezultatul fusese că până și intențiile infracționale se redu¬seseră. Iar o dată cu reducerea lor, capacitatea lui Multivac crescuse și infracțiunile minore putuseră fi adăugate pe lista previziunilor zilnice -acum și frecvența acelora se reducea.
De aceea, Gulliman ordonase o analiză (bineînțeles, efectuată de Multivac) a capacității lui Multivac de a-și îndrepta atenția către prezi¬cerea probabilităților de apariție a unor boli. În scurt timp, medicii ar fi putut să fie alertați în privința unor pacienți care puteau să devină diabetici în decursul anului următor ori să sufere o criză de tuberculoză sau să dezvolte o tumoare canceroasă.
Un dram de prevenire...
Iar raportul fusese favorabil!
După aceea, sosise lista posibilelor infracțiuni ale zilei și pe ea nu apărea nici o omucidere.
Plin de încântare, Gulliman îl sună pe Othman.
― Cum se compară numărul infracÈ›iunilor de pe listele din ultima săptămână cu cel din prima mea săptămână de preÈ™edinÈ›ie?
Media zilnică se redusese cu opt la sută și Gulliman avea motive de încântare. Evident, nu fusese meritul lui, dar electoratul nu avea de unde să știe asta. Își binecuvântă norocul de a fi apărut la momentul crucial, la apogeul lui Multivac, când și bolile puteau fi trecute sub atotcuprinzătoarea și protectoarea sa cunoaștere.
Din acest considerent, Gulliman avea să prospere.

***

― Ei bine, ridică Othman din umeri, este fericit.
― Când spargem buba? întrebă Leemy. Supravegherea lui Manners a crescut probabilitatea, iar arestul la domiciliu i-a mai adăugat câteva procente.
― Crezi că nu È™tiam? Ceea ce nu È™tiu este cauza, se încruntă È™eful său.
― Poate că-i vorba despre complici, după cum ai spus chiar tu. Þinând seama de faptul că Manners are probleme, ceilalÈ›i trebuie să acÈ›ioneze imediat, altfel planul eÈ™uează.
― Eu gândeam exact invers. Dacă l-am prins pe unul, ceilalÈ›i se vor împrăștia È™i vor dispărea, căutând să se pună la adăpost. ÃŽn plus, de ce Multivac nu pomeneÈ™te de nici un complice?
― Ce facem atunci ― îi spunem lui Gulliman?
― ÃŽncă nu, probabilitatea este de abia 17,3 la sută. Să ajungă ceva mai amenințătoare.

***

― Du-te-n camera ta, Ben, rosti Elizabeth Manners.
― Dar ce s-a-ntâmplat, mamă? întrebă băiatul, cu vocea pierită înaintea acestui final neaÈ™teptat al unei zile fericite.
― Te rog!
Ben ieși fără chef prin ușa care ducea spre scară. Tropăi zgomotos, urcând treptele, apoi le coborî în vârful picioarelor.
Mike Manners, fiul cel mare, nou-acceptatul adult și speranța fami¬liei, vorbi cu un ton aproape identic cu al fratelui său:
― Ce s-a-ntâmplat?
― Cerul mi-e martor, răspunse Joe Manners, că habar n-am! N-am făcut absolut nimic.
― BineînÈ›eles că n-ai făcut nimic, încuviință Mike, privindu-È™i cu uimire tatăl cel blând È™i mărunÈ›el. Au venit probabil fiindcă te gândeÈ™ti să faci ceva.
― Nici vorbă!
Doamna Manners interveni furioasă:
― Cum s-ar putea gândi să facă ceva de... dimensiunile astea. ― Roti braÈ›ul într-un gest care-i indica pe toÈ›i agenÈ›ii guvernului din jurul casei. ― Þin minte că, pe când eram mică, tatăl unei prietene lucra la o bancă. L-au chemat È™i i-au spus să nu se atingă de bani, iar el i-a ascultat. Era vorba despre cincizeci de mii de dolari. Dar nu-i luase! Doar se gândea să-i ia. Pe atunci, lucrurile de felul ăsta nu erau tăinuite ca azi È™i povestea a răsuflat. TotuÈ™i ― își frecă ea palmele dolofane ―, era vorba despre cincizeci de mii de dolari! Cincizeci... de mii... de dolari! N-au făcut însă decât să-i dea un telefon, doar atât ― un telefon. Ce crezi că ar putea plănui tatăl tău încât să fie nevoie de zece oameni care să izoleze casa?
― Nu plănuiesc absolut nimic, repetă Joe cu ochi îndureraÈ›i, îmi dau cuvântul!
Cu conștiința înțelepciunii de adult, Mike spuse:
― Poate că-i vorba despre ceva subconÈ™tient, tată. Poate o ran¬chiună față de È™eful tău...
― Ce ― să doresc să-l omor? Nici pomeneală!
― Și nu vor să-È›i spună despre ce-i vorba?
― Nu, interveni mama băiatului. I-am rugat. Le-am spus că ne distrug poziÈ›ia în oraÈ™ prin simpla lor prezență afară. Ar putea măcar să ne spună despre ce-i vorba, ca să putem explica, să putem găsi o replică.
― Și v-au refuzat?
― Da.
Mike rămase cu picioarele depărtate și mâinile afundate în buzunare.
― Mamă, vorbi el încruntat, Multivac nu face greÈ™eli.
Tatăl lovi cu pumnul, neajutorat, în brațul canapelei.
― ÃŽÈ›i spun că nu plănuiesc nici o infracÈ›iune!
Ușa se deschise fără să se fi ciocănit în ea, și în salon pătrunse cu pas țeapăn, sigur pe el, un bărbat îmbrăcat în uniformă. Pe chipul său era întipărită o expresie înghețată, oficială.
― Dumneavoastră sunteÈ›i Joseph Manners?
Joe se sculă în picioare.
― Da. Ce doriÈ›i de la mine?
― Joseph Manners, prin ordin guvernamental ― își arătă cu un gest scurt legitimaÈ›ia de ofiÈ›er Corector ― sunteÈ›i arestat. Vă rog să mă urmaÈ›i.
― Pentru ce motiv? Ce am făcut?
― Nu am împuternicirea să vă ofer detalii.
― Nu pot fi arestat pentru că m-am gândit la o infracÈ›iune, chiar dacă aÈ™ fi făcut-o cu adevărat. Ca să fiu arestat, trebuie să fi făcut realmente ceva. Altfel, nu mă puteÈ›i aresta. Este împotriva legii!
Ofițerul nu era impresionat de argumentele logicii.
― Trebuie să mă urmaÈ›i.
Doamna Manners scoase un țipăt și se prăbuși pe canapea, hoho¬tind isteric. Joe nu reuși să încalce codul de comportament care-i fusese inculcat toată viața și să se opună reprezentantului legii, totuși rămase inert, silindu-l pe Corector să-l târască efectiv afară.
Înainte de a trece pragul, strigă:
― SpuneÈ›i-mi, totuÈ™i, despre ce-i vorba! SpuneÈ›i-mi! Dacă aÈ™ È™ti... Este o omucidere? Se presupune că aÈ™ fi plănuit un asasinat?
Ușa se închise înapoia lui și Mike, alb la față și simțindu-se prea puțin adult, privi mai întâi la ușă, apoi la maică-sa.
Dinapoia ușii, Ben, care, brusc, se simți foarte adult, strânse buzele și se gândi că știa exact ce anume avea de făcut.
Dacă Multivac lua ceva, tot el putea să restituie. Ben fusese la ceremonii chiar în ziua aceea. Îl auzise pe Randolph Hoch vorbind despre Multivac și despre ceea ce putea face calculatorul. Putea conduce guvernul și, de asemenea, putea ajuta persoanele care veneau să-i solicite asta.
Oricine putea cere ajutorul lui Multivac, și oricine însemna Ben. Nici mama sa și nici Mike nu-l puteau stopa acum. Îi mai rămăseseră o parte din banii pe care-i dăduseră pentru participarea la festivitate. Dacă mai târziu aveau să se îngrijoreze, negăsindu-l, era problema lor. Deocam¬dată, trebuia să-și salveze tatăl.
Ieși pe ușa de serviciu, iar ofițerul care o păzea îi cercetă actele și-l lăsă să plece.

***

Harold Quimby era șeful departamentului Reclamații al substației Multivac din Baltimore și se considera membru al celei mai importante ramuri a serviciului civil. Cumva poate că avea dreptate, iar cei care-l auzeau discutând problema ar fi trebuit să fie din fier ca să nu rămână impresionați.
În primul rând, începea Quimby, Multivac era în esență un violator al intimității. În ultimii cincizeci de ani, oamenii trebuiseră să accepte că gândurile și impulsurile lor nu mai erau secrete și nu mai existau tainițe ascunse în care orice putea fi pitit. Iar în schimbul intimității, ei trebuiau să capete ceva.
Evident, căpătaseră prosperitate, pace și siguranță, dar acelea ră¬mâneau noțiuni abstracte. Fiecare necesita ceva personal, ca o recom¬pensă pentru pierderea intimității. La îndemâna tuturor se găseau stații Multivac cu console la care își puteau introduce problemele și întrebă¬rile, fără a fi controlați sau stânjeniți, și de la care, în câteva minute, puteau primi răspunsul.
În orice clipă, cinci milioane de circuite individuale dintre cele peste un cvadrilion ale lui Multivac puteau fi implicate în acest program de întrebări și răspunsuri. Poate că nu întotdeauna răspunsurile erau sigure, însă altele mai bune nu puteau fi căpătate, iar oamenii știau acest lucru și se încredeau în ele. La urma urmelor, asta conta.
Acum, un puÈ™ti de È™aisprezece ani, neliniÈ™tit, avansase încetiÈ™or, o dată cu rândul de bărbaÈ›i È™i femei; fiecare chip din coada aceea purta o expresie de speranță È™i teamă, neliniÈ™te sau tulburare ― dar întot¬deauna cu speranÈ›a predominând, pe măsură ce se apropia de Multivac.
Fără să ridice ochii, Quimby luă formularul care-i fusese întins și rosti:
― Cabina 5-B.
― Cum să formulez întrebarea, domnule? se interesă Ben.
Abia atunci Quimby ridică ochii, ușor surprins. Preadolescenții nu obișnuiau să apeleze la serviciul acesta.
― N-ai mai fost niciodată aici, fiule? întrebă el cu blândeÈ›e.
― Nu, domnule.
Quimby arătă consola de pe masa sa.
― FoloseÈ™ti aparatul acesta. Vezi cum funcÈ›ionează? Ca o maÈ™ină de scris obiÈ™nuită. Nu încerca să scrii ceva de mână, ci utilizează tastatura. Acum, du-te la cabina 5-B. Dacă ai nevoie de ajutor, apasă butonul roÈ™u È™i va veni cineva. Pe coridorul acela, la dreapta.
Îl privi pe băiat pornind pe coridor și dispărând din vedere, apoi surâse. Multivac nu refuzase niciodată pe nimeni. Evident, întotdeauna exista un anumit procentaj de banalități: oameni care se interesau de viața privată a vecinilor lor sau puneau întrebări obscene despre personalități publice, studenți încercând s-o ia înaintea profesorilor, sau apreciind că ar fi fost inteligent să-l blocheze pe Multivac supunându-l paradoxului superclaselor lui Russell, și multe altele.
Multivac putea rezolva problemele acestea fără să fie ajutat de nimeni.
În plus, toate întrebările și răspunsurile erau catalogate și fișate, sporind baza de date a fiecărui individ. Deoarece reflectau perso¬nalitatea celor care le puseseră, până și cele mai banale sau cele mai impertinente întrebări ajutau omenirea, fiindcă îl ajutau pe Multivac să cunoască oamenii.
Quimby își îndreptă atenția asupra următoarei persoane de la rând, o femeie de vârstă mijlocie, uscățivă și trasă la față, cu o privire agitată.

***

Othman se plimba înainte și înapoi prin biroul său, pășind apăsat și parcă furios.
― Probabilitatea continuă să crească. A ajuns acum la 22,4 la sută. La naiba! L-am arestat pe Joseph Manners È™i tot creÈ™te!
De acum, începuse să transpire. Leemy închise Videofonul la care vorbise până atunci și-l privi.
― Deocamdată, nici o mărturisire. Este supus Probei Psihice, dar nu s-a găsit nici un semn al infracÈ›iunii. Poate că spune adevărul.
― Să fi înnebunit Multivac?
Un alt videofon țârâi. Othman răspunse imediat, salutând orice întrerupere din șirul gândurilor. Pe ecran, apăru chipul unui ofițer Corector.
― Domnule, începu acesta, există noi ordine referitoare la familia Manners? Membrii familiei pot pleca È™i veni ca È™i până acum?
― Ce vrei să spui prin "ca È™i până acum"?
― Ordinele iniÈ›iale s-au referit la consemnarea la domiciliu a lui Joseph Manners, domnule. Nu s-a spus nimic despre ceilalÈ›i membri ai familiei.
― Până la alte directive, să fie È™i ei consemnaÈ›i în casă.
― Asta-i problema, domnule. Mama È™i fiul cel mare solicită infor¬maÈ›ii despre mezin. Acesta a părăsit casa, iar ei susÈ›in că a fost arestat de noi È™i vor să vină la sediu, ca să se intereseze de soarta lui.
Othman se încruntă și șopti:
― "Mezin"? Cât de tânăr este?
― Are È™aisprezece ani, domnule.
― Șaisprezece ani, È™i a dispărut... ȘtiÈ›i încotro a plecat?
― I s-a îngăduit să plece, domnule. Nu existau ordine de a fi reÈ›inut.
― Rămâi pe fir! Nu-nchide!
Othman trecu convorbirea pe pauză, apoi își încleștă ambele mâini în părul negru ca tăciunele și începu să răcnească:
― Tâmpitule! Tâmpitule ce eÈ™ti!
― Ce naiba s-a-ntâmplat? exclamă uluit Leemy.
― Individul are un fiu de È™aisprezece ani, icni Othman. La È™aispre¬zece ani, un băiat nu este fiÈ™at independent în Multivac, ci face parte din fiÈ™ierul tatălui. Nu È™tiusem că până la optsprezece ani un tânăr nu-È™i completează rapoartele cu Multivac, ci că asta o face taică-său? Eu n-o È™tiusem? Tu n-o È™tiuseÈ™i?
― Vrei să zici că Multivac nu se referea la Joe Manners?
― Multivac se referea la fiul minor al lui Joe Manners, care a dispărut. Cu trei baraje de ofiÈ›eri în jurul casei, el iese fără probleme È™i merge ca să facă... È™tii-tu-ce.
Se răsuci către Videofonul la care ofițerul Corector aștepta cu răbdare. Minutul de discuții cu Leemy îi oferise lui Othman răgazul necesar pentru a-și aranja ținuta și a adopta o expresie stăpână pe sine. Oricât de mult i-ar fi fost de folos organismului său o descărcare nervoasă, nu era recomandabil să-și piardă nervii în fața ofițerului.
― Domnule ofiÈ›er, vorbi el, localizaÈ›i fiul dispărut. Dacă este nece¬sar, luaÈ›i toÈ›i oamenii pe care-i aveÈ›i la dispoziÈ›ie, ba chiar tot personalul din district. Voi transmite ordinele necesare. Băiatul acela trebuie găsit cu orice preÈ›.
― Am înÈ›eles, domnule.
După ce închise, Othman se întoarse către Leemy:
― Care-i probabilitatea cea mai recentă?
Peste cinci minute, Leemy anunță:
― A coborât la 19,6 la sută. Coboară!
Othman răsuflă adânc.
― ÃŽn sfârÈ™it, suntem pe pista cea bună.

***

Ben se așeză pe scaunul din cabina 5-B și se folosi de tastatură ca să scrie: "Mă numesc Benjamin Manners, numărul MB-71833412. Tatăl meu, Joseph Manners, a fost arestat, dar noi nu știm ce delict a plănuit. Există vreo cale prin care să-l putem ajuta?"
După aceea, se lăsă pe spate și așteptă. Poate că n-avea decât șaisprezece ani, dar știa că, undeva, cuvintele acelea parcurgeau structura cea mai complexă concepută vreodată de Om; un trilion de fapte aveau să se contopească și să se coordoneze într-un tot din care Multivac avea să sintetizeze ajutorul cel mai bun.
Se auzi un clicăit și printr-o fantă ieși un cartonaș. Pe acesta se găsea răspunsul. Era un răspuns lung. "Ia imediat expresul spre Washington. Coboară la stația Connecticut Avenue. Vei găsi o ieșire cu inscripția «Multivac», păzită de o sentinelă. Anunță sentinela că ești un curier special pentru dr. Trumbull și vei fi lăsat să intri. În fața ta, se va întinde un coridor. Mergi pe el, până ajungi la o ușiță cu inscripția «Interior». Intră și spune-le celor dinăuntru: «Mesaj pentru dr. Trumbull». Vei fi lăsat să treci. Mergi mai..."
Mesajul continua în felul acela. Ben nu pricepea legătura cu întreba¬rea sa, dar avea deplină încredere în Multivac. Plecă imediat, alergând spre expresul de Washington.

***

Ofițerii Corectori dădură de urma lui Ben în substația Baltimore la o oră după plecarea băiatului. Quimby se zăpăci văzând numărul și importanța celor care se concentraseră asupra lui, căutând să-l gă¬sească pe puștiul de șaisprezece ani.
― Da, un băiat, răspunse el, dar nu È™tiu încotro a plecat după ce a terminat aici. Nu aveam de unde să È™tiu că era căutat. Aici îi primim pe toÈ›i doritorii. Da, pot solicita reproducerea întrebării È™i a răspunsului.
Priviră răspunsul și-l expediară imediat la Sediul Central.
Othman îl citi, dădu ochii peste cap și se prăbuși. Fu readus la conștiință aproape imediat.
― PrindeÈ›i băiatul, È™opti el spre Leemy. Vreau È™i o copie a răspun¬sului lui Multivac. Acum, nu mai există alternativă ― trebuie să-l anunÈ› pe Gulliman!

***

Gulliman nu-l mai văzuse niciodată pe Othman atât de tulburat, iar expresia de agitație din ochii coordonatorului îi trimise un fior înghețat pe șira spinării.
― C-cum adică? se bâlbâi el. Ce vrei să zici prin "mai rău decât o omucidere"?
― Mult mai rău decât o omucidere.
Gulliman păli.
― Te referi la asasinarea unei înalte personalități guvernamentale?
Se gândi că el însuși...
Othman încuviință din cap.
― Nu o simplă personalitate guvernamentală, ci cea mai importantă.
― Secretarul general! È™opti Gulliman îngrozit.
― Chiar mai mult decât atât. Mult mai mult. Este vorba despre un plan de asasinare a lui Multivac!
― CUM?!
― Pentru prima dată în istoria sa, Multivac a raportat că el însuÈ™i se află în pericol.
― De ce n-am fost informat imediat?
Othman decise să spună doar jumătate din adevăr.
― Problema era lipsită de precedent, domnule, aÈ™a că a trebuit să investigăm cazul, înainte de a-i conferi caracter oficial.
― Dar Multivac a fost salvat, nu? Este pe cale de a fi salvat?
― Probabilitatea de a păți vreun rău a scăzut sub 4 la sută. AÈ™tept ultimul raport.

***

― Mesaj pentru dr. Trumbull, se adresă Ben bărbatului de pe taburet, care lucra concentrat la ceva ce părea tabloul de bord al unui stratojet, însă la o scară mult mai mare.
― Bine, puÈ™tiule, dă-i drumul.
Ben își privi instrucțiunile și se grăbi mai departe. Urma să găsească o manetă micuță, pe care s-o apese la poziția JOS în clipa când se aprindea un anumit led indicator.
Auzi un glas alarmat înapoia lui, apoi altul și brusc doi bărbați îl prinseră de coate. Fu ridicat în aer.
― Vii cu noi, băiete, vorbi cineva.

***

Chipul lui Othman nu se lumină considerabil la auzul veștii, deși Gulliman suspinase ușurat:
― Dacă am prins băiatul, atunci Multivac este-n siguranță.
― Deocamdată.
Gulliman ridică o palmă tremurătoare spre frunte.
― Ce mai jumătate de oră! ÃŽÈ›i poÈ›i imagina ce ar fi însemnat oprirea lui Multivac, chiar pentru o perioadă scurtă? Guvernul ar fi colapsat, economia ar fi fost distrusă. Ar fi însemnat mai mult decât... Ridică brusc ochii. ― Ce vrei să spui prin deocamdată?
― Băiatul, Ben Manners, nu avea intenÈ›ia să facă vreun rău. Atât el, cât È™i familia lui trebuie eliberaÈ›i È™i despăgubiÈ›i pentru arestare. El n-a făcut altceva decât să urmeze instrucÈ›iunile lui Multivac, pentru a-È™i ajuta tatăl, È™i a reuÈ™it. Acum, tatăl lui este liber.
― Vrei să spui că Multivac i-a ordonat băiatului să apese o manetă care, în circumstanÈ›ele respective, ar fi distrus suficiente circuite pentru a necesita minim o lună de reparaÈ›ii? Vrei să spui că Multivac ar sugera propria sa distrugere pentru binele unui singur om?
― SituaÈ›ia este mai complexă, domnule. Multivac nu numai că a dat instrucÈ›iunile respective, ci a ales familia Manners tocmai pentru că micul Ben semăna perfect cu unul dintre curierii doctorului Trumbull È™i astfel putea pătrunde fără probleme în calculator.
― Cum adică, "a ales familia Manners"?
― Ei bine, băiatul n-ar fi pus niciodată întrebarea aceea, dacă tatăl nu i-ar fi fost arestat. Tatăl nu i-ar fi fost arestat, dacă Multivac nu l-ar fi învinuit că plănuise distrugerea calculatorului. AcÈ›iunea lui Multivac a declanÈ™at lanÈ›ul de evenimente care a fost cât pe aici să ducă la distrugerea lui Multivac.
―Dar este lipsit de sens! rosti Gulliman pe un ton plângăreÈ›.
Se simțea mic și neajutorat și se așezase practic în genunchi, rugându-l pe acest Othman, omul care stătuse aproape toată viața cu Multivac, să-l liniștească.
Othman nu-l liniști.
― Din câte È™tiu, rosti el, este prima tentativă de acest fel a lui Multivac. Din destule puncte de vedere, a plănuit bine. A ales familia corespunzătoare È™i, în mod precaut, n-a făcut o distincÈ›ie între tată È™i fiu, pentru a ne trimite pe o pistă falsă. Cu toate acestea, în alte privinÈ›e, s-a comportat ca un amator. Nu È™i-a putut ocoli instrucÈ›iunile, ce l-au con¬dus să raporteze creÈ™terea probabilității propriei sale distrugeri cu fie¬care pas pe care l-am făcut în direcÈ›ia greÈ™ită. N-a putut ocoli înregis¬trarea răspunsului pe care l-a dat băiatului. Cu timpul, va învăța probabil ce înseamnă amăgirea. Va învăța să ascundă anumite fapte È™i nu va înregistra altele. De acum înainte, orice instrucÈ›iune pe care o transmite poate purta în ea sâmburele propriei sale distrugeri. Nu vom È™ti nicio¬dată... Și oricât de atenÈ›i vom fi, în cele din urmă Multivac va reuÈ™i. Dom¬nule Gulliman, cred că veÈ›i fi ultimul PreÈ™edinte al acestei organizaÈ›ii.
Gulliman izbi cu pumnul în masă.
― Dar de ce, de ce, de ce? La naiba, de ce? Ce s-a-ntâmplat cu el? Nu poate fi reparat?
― Nu cred, răspunse Othman cu o disperare stăpânită. Până acum, nu mă gândisem niciodată la aspectul acesta. Până acum, nu avusesem niciodată ocazia s-o fac, dar acum, când mă gândesc, mi se pare c-am ajuns la capătul drumului, pentru că Multivac este prea bun. A devenit atât de complex încât reacÈ›iile lui nu mai sunt cele ale unei maÈ™ini, ci ale unei creaturi vii.
― Mi se pare o nebunie curată, dar chiar dacă ar fi aÈ™a ― ce dacă?
― Timp de peste cincizeci de ani, am transferat toate necazurile omenirii asupra lui Multivac. I-am cerut să aibă grijă de noi, în ansamblu È™i individual. I-am cerut să ne adăpostească toate secretele, i-am cerut să ne absoarbă răul È™i să ne ferească de el. Fiecare om își aduce necazurile la Multivac, sporindu-i povara. Acum, intenÈ›ionăm să arun¬căm povara bolilor omeneÈ™ti tot asupra lui Multivac.
Othman tăcu câteva clipe, după care izbucni:
― Domnule Gulliman, Multivac poartă pe umerii săi toate neca¬zurile omenirii È™i a obosit.
― Asta-i o nebunie! murmură Gulliman. Demență totală!
― Atunci, îngăduiÈ›i-mi să vă arăt ceva. ÃŽngăduiÈ›i-mi să efectuez un test. Pot folosi legătura cu Multivac din cabinetul dumneavoastră?
― De ce?
― Pentru a-i pune o întrebare pe care nu i-a mai pus-o nimeni, niciodată.
― O să-l vatăme? se alarmă Gulliman.
― Nu. Dar ne va spune ceea ce dorim să aflăm.
Președintele șovăi o secundă, apoi încuviință din cap.
― Dă-i drumul.
Othman folosi consola de pe biroul lui Gulliman. Degetele lui aler¬gară experte peste taste, scriind: "Multivac, ce-ți dorești cel mai mult?"
Momentul dintre întrebare și răspuns se prelungi insuportabil, dar nici Othman și nici Gulliman nu cutezară să răsufle.
În cele din urmă, se auzi un clicăit și un cartonaș căzu din fanta imprimantei. Pe el, cu litere distincte, se afla răspunsul:
"Vreau să mor."
-----------------------------

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!