|
Biography Virgil Iordache
La început nu agream orele de literatura, nota ridicându-mi-o cu gramatica. Atunci când ni s-a dat ca temă să scriem o poezie, printr-a șasea, am apelat la serviciile unui coleg prolific (de altfel nu eram singurul, ne-a rezolvat pe mulți). Mutația s-a produs după ce am memorat cateva sute de pagini de comentarii pentru admiterea în liceu. Acum trecusem în extrema cealaltă, doar răsfoiam textele de studiu și în rest brodam comentariul la inspirație. Am început să scriu într-un cenaclu literar al liceului, prin 85 încurajat de profesoara Dumitrescu, iar prin 86 am ajuns la Săgetătorul d-lui Opriș (care mi-a și scris, în fața incapacității mele ovaționale, un poem politically correct absolut necesar pentru publicarea câtorva ale mele într-o antologie: partidul izvorat din stei care pentru toți era temei). În facultate am publicat câte ceva prin suplimentul tineretului liber al d-lui Sorin Toma, după ce mi-au dat un premiu la un concurs al lor. Mi-a recomandat să consum mai multă poezie, ca să pot produce mai de calitate, dar n-am făcut-o. Apoi am mai participat la cateva concursuri locale, la unul de la Bacau, din 97, primind un premiu al revistei Vatra. Câțiva ani am tras tare pe știință si filosofie, și am lăsat poezia pe stand-by. De curand am depășit discursul științific, cu ajutorul celui filosofic, și l-am recuperat pe cel artistic - nu mă mai rușinează, este un palier existențial necesar ontologic. Pe românește, poezia e o hrana de care am nevoie. Așa încât mi-am permis să mai scriu, ca să nu mor de inaniție.
|
Recommended Reading
