Despre mine stiu sigur ca mi-ar fi placut sa fiu o printesa medievala. Sau sa ma plimb cu Stanescu mana in mana prin Union Square, sa-mi povesteasca despre cercuri si despre iertari.
Despre ceilalti oameni stiu doar ca cel mai mult ma enerveaza momentele in care ma trateaza ca pe o femeie obisnuita. Sau acelea in care se pierd in jumatati de gesturi. In proiecte de vise netraite niciodata pana la capat. Cel mai des ma indragostesc iremediabil de aceia care valseaza in voie si dupa bunul plac pe portativ si-mi soptesc impletituri decente precum, iubito, while you’re traveling with me, desigur ca, you’ll never see the end of the road si baby, I think this is a song of hope. Mda. Si alte maruntisuri sentimentale de genul.
Despre viata mea stiu doar ca imi scapa mereu printre degete momentul in care m-as putea aseza nestingherita pe un scaun, fie si numai pentru o clipa scurta de surpare in mine insami. Sau de adevar pe stomacul gol. Dar asta este alta poveste.
Despre sufletul meu stiu sigur ca-l inspira cercurile, rochiile pretty-in-scarlet-cabernet-sauvignon cu umeri dezgoliti si ca-I este mai mereu frig. Si ca frigul, frigul asta din mine, ar fi trebuit sa-l zguduie totusi cineva pana acum. Ar fi trebuit.
Desi daca as sta bine sa ma gandesc, toamna nu ne alegem cu mare lucru din oameni.
Recommended Reading
