„Gem fãr` s-o ºtiu ºi mi-s egale
toate” (Mihai Beniuc)

I

Naºterea unei limbi este un mister al sentimentelor.

II

Fixarea într-un stat anume, cu anumite graniþe, a îngãduit mai întâi sentimentelor ºi apoi numelui lor sã se revadã prin cuvinte.

III

Cuvintele sunt revederi dureroase ale sentimentelor.

IV

De peste o mie de ani (rotiri leneºe ale pãmântului în jurului soarelui) nu a mai apãrut nici o limbã nouã.

V

Trebuie sã te foarte mori ca sã te foarte strigi. Strigãtul leneº prelungeºte braþul rupt.
Strigãtul oprit e însuºi cuvântul.

VI

Cuvintele sunt trupurile moarte ale celor care n-au murit. Adicã ale tuturor înaintaºilor noºtri.

VII

Când numãrul celor morþi va fi mai mic decât numãrul celor vii, - nu vom mai avea cuvinte, ci vom avea numai fiinþe, ºi aceasta va fi bine.

VIII

Limba, vorbirea, cuvintele sunt un fel de arce ale lui Noe. Mai potop decât viaþa nu cred sã ne acopere altceva – ca dânsa.

IX

A þine curatã o limbã înseamnã a o spãla cu însãºi existenþa noastrã.

X

Pânã când ºi piatra vorbeºte.

XI

Sã þinem locului limba noastrã, - ca sã se vorbeascã rostindu-ne ca pe niºte pietre.

XII

Numele celui viu este acelaºi cu numele celui mort. Se schimbã dupã gurã numai pronunþarea numelui.

XIII

Gura noastrã este pricina târzie a sufletului nostru. Sã cãutãm nu lumina stelelor, ci gura lor.

XIV

Foamea, câmpul magnetic, greutatea – târziu au nãscut cuvinte.

XV

La mine în suflet ºi pe limbã se numesc „România”.
La alþii, - engleza, piatra, tristeþea, continentul, raza.
La ºi mai alþii, - viaþa.


(Nichita Stãnescu – Respirãri, Bucureºti, Editura Sport-Turism, 1982, cap. „Scrisori de dragoste”)