agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Rom‚nesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 386 .



Maicuta , numele dorului nostru..
personals [ Thoughts ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [maria michelle ]

2008-08-27  |     | 



Maicuta ,numele dorului nostru



Din cer Dumnezeu scutura` primavara peste obrajii pamantului,iar din cuibul sufletului tristetea se revarsa` in ploaie de lacrimi peste obrajii lui Danut,copilul care si-a pierdut martisorul.E atat de mare durerea lui incat se simte descult pe piatra tristetii,ca parasit de copilarie.Langa el,in primavara`,alti copii -cu obraji pe care nu cad lacrimi ci zambetele fac gropite de fragezime si de veselie- se joaca in neastamparul crud si inocent ‚Äď ca si ei! ‚Äď al anotimpului ,ca vantul frin flori.
-De ce plangi?,intreba` un glas de copil desprins din jocul lui, pe Danut care parea mult mai mic decat durerea cea noua` din sufletul lui.
-Eu…mi-am pierdut martisorul !Si lacrimile izvorara` mai multe,inghesuindu-se grele sub barbia tremuranda` ca un zbor de fluturi.Din limpezirea lacrimilor ii rasari in minte gandul sa le povesteasaca` si lor cum era martisorul iubit de el.Ii chema` pe copii adunandu-i in fata lui, cu primavara in ochi si asteptarea in suflet.
Fusese atat de frumos martisorul lui..pentru ca era al lui si nu al altcuiva!Il simtea atat de minunat incat se temea sa-l gaseasca ca sa nu-l piarda din nou.
Si Danut incepu sa puna in cuvinte culoarea martisorului care se contura incet,sensibil in ochii copiilor si ai florilor…

Martisorul nostru…Cine este?Cine-i Danut?Cine sunt copii cu gropite in obraji?Suntem noi toti.Deopotriva cei care au cunoscut-o pe Maicuta ,alaturi de cei care si-ar fi dorit sa o cunoasca.Si intre ei e Danut.Si in sufletul lui Danut e zbor de ingeri si de flori roz in vant,pentru ca el are un martisor prins in piept in dreptul inimii,nu pe camasuta ci pe suflet.
Dar martisorul?
Cine este martisorul mic si parfumat ca o dimineata zvelta in picurii de roua?
…Este cea care poarta numele primaverii:Maicuta Zamfira…
Danut stia asta.Stia si ca atunci cand povestesti cuiva despre un om drag tie el devine prezent acolo si in inima ta si iti umple sufletul de cantec de vara,purtandu-l si pe cel ce asculta prin inima ta.Si fiecare cuvant e un pom inflorit,caci primavara` e sufletul…Si fiecare lacrima e o perla daruita sufletului celui drag…Si fiecare frunza…Si fiecare nor…Si fiecare pas…Si fiecare om care a vorbit candva cu omul pe care tu il iubesti, chiar si numai o singura data,iti devine drag pentru ca l-a privit in ochi…Atat de drag!…Pentru ca ochii lui au oglindit ochii celui pe care il iubesti tu…Pentru ca in auzul lui a rasunat vocea scumpa…Pentru ca mainile lui l-au imbratisat …Pentru ca buzele lui i-au sarutat mana care candva te-a mangaiat pe crestet iar acum o saruti in vis si in gand si iti vine sa inchizi ochii…Si iubesti fiecare usa pe care a intrat sau a iesit omul drag tie caci dincolo de ea poate se mai aud inca soaptele lui si intri incet si ai vrea sa fi inger atunci ca sa nu le tulburi somnul…Si ferestra chiliei prin care venea lumina ziua si cantec de greieri noaptea,o simti adapostind mai mult vise decat somn si ai vrea sa lasi in jos jaluzelele,ocrotind somnul asa cum fac mamele iubitoare in diminetile in care copiii nu



merg la scoala.Si fiecare treapta…Si fiecare piatra…Si fiecare carare care s-a intins
sub pasii celui drag‚ĶOrice lucru ,fie cat de mic,de la eticheta unui produs preferat pana la faptul ca ‚Äúmerele ar trebui consumate cu coaja cu tot‚ÄĚ,devine o comoara,un izvor din care amintirile se revarsa in suflet si lacrimile pe obraz.
Si iti este dor!Un dor rotund,greu,plin in sufletul gol.Dar dorul ne face sa iubim mai mult si atunci cand ne e dor cel care lipseste e mult mai prezent in noi decat daca ar fi alaturi si ne-ar tine de mana`.Ne e dor de oamenii si locurile si lucrurile care ne-au implinit in mod desavarsit inima;de acestea ne e dor sa le avem din nou;dar dorul tocmai aceasta ne spune ca toate sunt inlauntrul nostru,caci altfel cum ne-ar putea fi dor?Dorul nu-i decat o cale de a ne intoarce in noi insine si de a fi impreuna…
Pentru ca ne e dor de Maicuta Zamfira (mai mult decat lui Danut de martisorul lui) vorbim despre ea,ne-o amintim mai ales atunci cand cel cu care vorbim
nu a cunoscut-o si vrem atat de mult sa-l facem sa-si doreasca sa o fi cunoscut incat dupa ce i-am povesti tot sa-i fie si lui la fel de dor ca si noua.E asa de dulce dorul de Maicuta incat am vrea sa fim vant si sa-l ducem peste tot ,sa spunem tuturor cum implineste Maicuta sufletul !Iar lor sa le fie dor…
Dar mai ales sa spunem elevelor care sunt acum si care vor veni la Seminar la Prislop si care nu au cunoscut-o pe Maicuta .Ele trebuie sa stie primele ,primele sa simta dorul.Eu, nu stiu ,nu pot,imi e teama sa ma gandesc cum ar fi fost viata mea daca nu m-as fi intalnit cu Pislopul si cu Maicuta,daca nu as fi fost eleva la Seminar.Daca viata s-ar repeta nu o data ci de o mie de ori cu putinta de a alege de fiecare data o alta viata, as alege sa o am de o mie de ori pe aceasta,pentru ca doar aici,acum,cu numele ce-l port am venit la Prislop …
Despre intalnirea mea cu Maicuta draga si cateva dintre clipele de lumina cu lacrimi si cu zambete ,am scris o ‚ÄúScrisoare de primavara`‚ÄĚ pe care ‚Äúun inger a dus-o Maicutei in cer‚Ä̂ĶAcum,ingerul ‚Äúo sa duca doar dragostea‚ÄĚ, caci randurile acestea sunt pentru elevele de la Seminar care nu au vazut-o niciodata pe Maicuta.Iar ingerul ‚Äďcare acum asteapta langa titlu,jucandu-se cu literele lui- o sa le invete cum sa le fie si lor dor de Maicuta desi nu au cunoscut-o,nu au avut intalniri de inaltare si de bucurie,nu au un loc la Prislop pe care sa-l simta ca altarul unei clipe invesnicitoare alaturi de Maicuta,nu i-au sarutat mana,nu au fost imbratisate de privirea calda ca o dragoste care venea in urma mustrarii,nu i-au urmarit pasii in dorinta de a se indrepta spre ele,nu au fost chemate la Maicuta care ‚Äúavea sa-ti spuna ceva‚ÄĚ,nu au asteptat-o afara seara tarziu in balconul cu povesti de la camera 2 cand Maicuta urma sa soseasca de la Sinaia(‚Ķ)si mai ales nu au simtit golul acela patrunzator si greu la aflarea vestii ca Maicuta draga nu mai este‚Ķ
…………………………………………………………………………………………….
Maicuta era micuta`.Dar,daca nu ar fi fost asa nu i s-ar mai fi spus ‚ÄúMaicuta‚ÄĚ.Acesta nu-i decat primul lucru dulce despre ea;iar lucrurile mici sunt intotdeauna pline de o gingasie care te cheama sa le iubesti.Stia sa aduca atata fericire in suflet ca atunci cand vezi un ghiocel timpuriu in luna februarie.Avea miscari lente si delicate incat te facea sa te intrebi oare cum se misca ingeri in cer daca unii oameni au astfel de miscari aici pe pamant?Era atenta cu toate lucrurile,cu cele mici la fel ca si cu cele mari.Avea tot timpul o tinuta aranjata,curata;caci si sufletul ii era curat;atat de curat


ca iti venea sa spui :,,Iata intr-adevar israelit in care nu exista viclesug!‚ÄĚ(Ioan 1,47).Iarna
nu purta palton;avea un cojocel maro asortat ghetutelor cu talpa groasa:era atat de scumpa cand purta cojocelul!…
Si ochii…si mainile…si vocea…
O vad venind la ora de Psihologie cu o carte veche -atat de veche incat ceruse coperti noi,care acum erau albe.Maicuta profesoara`…Nu sunt cuvinte sa o cuprinda! Intrarea in clasa…Scrierea numelor marilor psihologi pe tabla…A doua pereche de ochelari suprapusa celei purtate in mod obisnuit….
Ne cunostea dupa o psihologie care nu e facuta de oameni si ‚Äúraspundea‚ÄĚ fiecareia dintre noi cum trebuie sa fim noi,cine suntem noi,unde mergem noi.
Aveam si note;cate doua pe trimestru.Numele scris de mana Maicutei in carnetul de note nu era doar semnatura profesorului,ci pecetea unei comuniuni unice,fiecare putand sa o simta pe maicuta ca fiind a ei.Eu ii spuneam Maicuta mea draga…
Cand aveam un dor launtric si i-l spuneam,dorul se facea mai dor,bucuria se intindea fara margini,parca dincolo de portile sufletului,minunandu-ne noi insine ca ‚Äúsuntem fapturi atat de minunate‚ÄĚ( Ps.138,14),ca interiorul nostru e mai profund decat stiam,adapostind sentimente fara de sfarsit,nebanuite pana atunci,asa cum nu banuisem dimineata minunea ce urma sa se arate la amiaza.Iar pentru sufletul greu sau neimplinit,Maicuta avea cuvinte aducatoare de pace si senin.;si flori zambeau atunci in iarba si-n cantecul mierlei,umpland sufletul ca o incapere in care ai aprins tamaie si ii astepti pe ingeri sa vina sa poposeasca‚Ķ
Atunci cand eram ‚Äújucause‚ÄĚsi neatente cu viata noastra,cu o privire Maicuta linistea neastamparul;urmau apoi cuvintele de ‚Äúinvatatura` de minte‚ÄĚ,care nu erau mai grele decat faptul ca le primeai in fata unor oameni care ai fi dorit sa nu fie acolo atunci.
Atatea taine ne-a invatat…Tainele se duceau drept in suflet,grabite si nu aveai timp sa le strangi mai intai in brate si sa le saruti; si atunci iti venea sa o imbratisezi pe Maicuta.Si cum sa nu-ti doresti asta cand iti spunea despre simtirea in inima a celuilalt,comuniunea de deasupra lucrurilor cu cel pe care il iubesti si-l porti in inima…;cum sunt sufletele impreuna,cum se simt unul pe altul fara cuvinte,fara priviri,deasupra gandurilor…Ce dar nepretuit sa simti la fel cu celalalt,sa vezi cu ochii sufletului tau in sufletul lui,sa ti-l descoperi in bucuria cu care el se daruieste sufletului tau,intreg,purtandu-te in alta parte…unde cuvintele se tem si se minuneaza de atata bucurie pe care nu o pot cuprinde in imbratisarea lor (asa cum nici pe Maicuta nu pot).Acum cand nu mai este cu noi aici pe pamant,trairile sunt parca si mai adevarate,mai inalte,lasand daruri in urma lor si dorul de a fi impreuna din nou,acolo unde este ea acum.
O simtim ca un poem cu versuri ce coboara pe inima noastra cum coboara fluturii pe flori si roua in gradini,tremurand in suflet si adapostindu-ne sensibil in zborul ingerilor,spre cer.Dar si sufletele adapostesc icoana Maicutei.Si ingerii stiu!
Gandul la Maicuta ‚Äď camp verde intins sub soare unde candva fericirea si-a facut cuib pentru totdeauna din mireasma iubirii ,a florilor si a fanului cosit‚ĶSi gandul se inalta sus ,sus de tot,pana in vazduhul inimii,umplandu-ne de dor‚ĶGandul la Maicuta ne apleaca capul in fata mormantului ei,sorbind in ochi pana in adancuri departe ‚ÄĚpamantul din care a fost luata‚ÄĚ si in care s-a reintors,si numele scump odihnit pe cruce:ZAMFIRA MONAHIA.Pace din cer coboara` atunci in noi ingenunchind fara sa stim ca ingenunchem‚ĶSi ochii se umplu de lacrimi‚Ķ

Exista in viata noastra oameni pe care ii simtim ai fi cunoscut dintotdeauna,ca si cum viata noastra ar fi inceput in clipa in care i-am intalnit sau, chiar mai mult,in clipa cand am primit vestea ca-i vom intalni.;si exista momente,clipe petrecute impreuna cu acesti oameni ,pe care le simtim venind din vesnicie‚Ķ,de acolo de unde vin si ei ‚Ķsi unde sunt si ingeri.Maicuta a fost un astfel de inger printre noi,trimis sa ne ‚Äútulbure‚ÄĚapa constiintei limpezind-o si facand-o atat de transparenta incat sa poata curge fara oprire prin ea toate lucrurile sensibile‚Ķ
Asa era Maicuta…Asa am simtit-o eu…ca o vara` ce-ti trece prin suflet si dupa care plangi cu lacrimile toamnei pentru ca a plecat,dar ti-a ramas in suflet cum ramane ca o iubire dintre cele mai curate si careia i-ai dat un loc in inima ta pentru vesnicie si pe care l-ai numit cu numele ei…Si cand regasesti vara,in suflet se face primavara…

Vi-l mai amintiti pe Danut?
In primavara de afara sufletul lui Danut nu avea loc nici sa cante,nici sa rada`,nici sa-l poarte peste dealuri, prin livezi.In locul lacrimilor,regasirea martisorului ii juca acum pe obraji .Tristetea plecase pe picioare de tacere asa cum pleaca ploaia cand se duc norii ,dezvelind surasul senin al cerului.Danut era dus din bucurie in bucurie ,cu martisorul in mana si fericirea in suflet,golind peste ceilalti copii implinirea lui.Si se simtea ca un infinit…Si era bucuros ca-l pierduse,caci altfel nu ar fi stiut acum cum umple o regasire sufletul…Totul era lumina`…Si peste tot,primavara`!
…Iar Danut impreuna cu martisorul lui!








absolventa





.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!