Nici o artă nu e mai conspirativă decât arta producerii râsului, nici unui artist nu i se cere mai mult mister decât artistului comic. După ce, milenii întregi, admiratorii poeziei au preferat să vadă în poet un leneș iluminat căruia i se suflă de sus cuvintele pe care abia dacă se îndură să le transcrie; după ce muzicianul divin a fost imaginat, sute de ani, ca un senin auzitor al corurilor cetelor de îngeri, publicul ultimului secol s-a obișnuit să admită, nu fără o sadică plăcere, imaginea artistului chinuit de propria sa artă, epuizat de munca sa istovitoare. Numai artistului comic i se refuză în continuare dreptul la mărturisirea efortului. Un Chaplin transpirând pentru a obține o grimasă amuzantă este de neimaginat. Travaliul, dacă există - și bineînțeles că există, dar noi vrem și reușim să facem abstracție de el - se produce în zone secrete, ascunse cu grijă, negate cu dezinvoltură. Iluzia că umorul se produce fără voia autorului lui, și chiar împotriva voinței sale, trebuie să rămână neatinsă. Misterele artei comice sunt apărate nu numai de strășnicia păzitorilor lor, ci și de conspirația celor care refuză cu încăpățânare să le descopere.