Precum Racine, prea tânăr am plecat
Din auster și din naivitate,
Prea tânăr lunga mantă cenușie
Zâmbind mi-am azvârlit-o în trecut.

Aproape gol rămas în văzul lumii
Și fericit de trupul meu frumos,
Printre priviri ca printre spade lungi
Eu trec și-mi zdrențuiesc aureola.

Nu mi-e rușine, dar ades mi-e frig.
Nu-mi pare încă rău, dar duc în visuri
Severa poartă neagră-a mănăstirii
Și calda, lunga mantă cenușie

În care învelit, într-o chilie,
Și veșnic în inexistența mea,
Eu, sterp, neprihănit, să blestem cald
Deșertăciunea minunată-a lumii.

Dar - simți? - se despletește-n mine timpul
Și tot ce știu c-a fost va fi real:
M-așteaptă Fedra, regele și remușcarea
Că, tânăr, am plecat din Port-Royal.