Mie mi se poate da numai
ceea ce pot uita.

Sunt chinuit de zei
pentru cã ei nu-mi încredinþeazã
propria-mi suferinþã, - ci
lipsa ei, cunoscând cã am avut-o,
adicã.

Uitarea ei, neaducerea chiriaºã
de aminte
a locurilor
ºi a timpurilor frumoase
din mine ºi de pe mine...
Sunt apãsat de amintirea
faptului cã am uitat!

Mâine mi se va spune:
ieri ai omorât un zeu!
Voi fi, da, ghilotinat
pentru o crimã de care
nu-mi aduc aminte.

Ah, moarte, eºti gluma cinicã
a zeilor
care dau sã mãnânce ambrozie
de-aldelor mine
care sunt de la inimã în jos
chiar ambrozie.

... Sare din mine, liniºtindu-mã,
lipsa mea de martori de rãu ºi de bine,
înþelegerea scurtã,
a razei, a piramidei, a ierbii
sau a crimei
pe care am desigur fãcut-o
ºi am uitat-o.

-Eºti?
-Mã sunt!

A se fi, sufletul,
îmi apare se fiind.
A fi e fãrã de suflet.