Împăcat cu toate cele
Liniştit, întins pe masă,
Stau în casă.
Lumea vine să mă vadă
Şi nu îi vine să creadă
Că eu, cel ce ieri pe stradă
Mai râdeam şi mai glumeam,
Stau acuma-n nemişcare
Fără zâmbet şi suflare.
Inima nu se mai zbate
Mâinile-s pe piept legate
Doar la cap o lumânare
Arde fără încetare.
Flacăra-i mică, uşoară,
Se înalță, şi coboară,
Precum visurile mele
Se-nălțau odinioară.
Timpu-a-ncetat să existe,
Spațiul cel nemăsurat
S-a redus, s-a micşorat,
Doar la câțiva coți lungime
Şi-un cot-jumătate-n lat,
Tot ce-a mai rămas din mine!…
Într-un colț întunecat
Sufletul meu, dragu-mi suflet
Stă stingher şi speriat
Şi se întreabă mirat:
- Oare ce s-a întâmplat
Că ieri eram vii şi veseli
Iară astăzi dintr-o dat’
Unul din noi a cedat?!…

Foarfeca cea nevăzută
Dintr-o mână neştiută,
Drumul vieții şi-al luminii
L-a scurtat. L-a retezat.
Câte zbuciumuri şi vise
Idealuri neştiute,
Şi câte gânduri vrăjite,
Stau în juru-mi prăbuşite?
Câte unul se mai zbate
Să se ‘nalțe, apoi cade
Fără de puteri şi frânt,
Se apleacă spre pământ.
Lacrimi mari le cad pe glie
Căci se duc pentru vecie
Cu cel ce întins pe masă,
Stă în casă
Fără gânduri şi suflare,
La cap cu o lumânare!...