Ce sforțare!
Ce sforțare, a calului de a fi câne!
Ce sforțare, a cânelui de a fi
rândunea!
Ce sforțare, a rândunelei de a fi
albină!
Ce sforțare, a albinei de a fi cal!
Și calul,
ce săgeată ascuțită stoarce din
roză!
ce roză gri înalță din buza sa!
Și roza,
ce turmă de lumini și scheunări
leagă în zahărul viu al trunchiului
său!
Și zahărul,
ce pumnăluți visează treaz!
Și pumnăluții,
ce lună fără stauluri, întruna
caută,
goi-goluți, piele eternă și roșeață!
Și eu, pe streșini,
ce seraf de flame caut și sunt!
Însă arcul de gips,
ce mare, ce invizibil, ce nud!
fără sforțare .