Stãm cîte doi, cîte trei, la o masã neagrã.
La uºã bat cu furie cei care vor sã ne plîngã. Se mai
ridicã unul, ca dintr-o viaþã îndepãrtatã ºi
scrie pe uºã cu degetul proaspãt retezat:
Nu ºtiþi voi cã aceia care plîng înãuntru se cunosc
între ei, chiar dacã se vãd puþin sau deloc? ªi
întindem mese ºi risipim pe ele fotografiile alor noºtri.

Ies copii desperecheaþi din poze. Ies douã pãsãri
care umplu încãperea. Ies mamele noastre strãlucind
ca un ºir de sori dar nu orbim cît sã nu vedem
noaptea.