Paris

Umblă și-ntrerupe-orașul, des,
ce pe locu-i stins e doar o umbră,
cum prin clara ceașcă trece, sumbră,
o spărtură. Și pe el se țes,

în răsfrângeri, lucruri fără nume,
că pe-o frunză; el nu le pătrunde.
Numai simțu-i treaz, de pare-o lume
că-ar cuprinde în mărunte unde:

un obstacol, o tăcere grea –,
parcă-ar sta pe cine să aleagă
și-și ridică, fără s-o retragă,
mâna, ca și cum s-ar cununa.



Traducere Mihail NemeÈ™