Căci noi suntem doar coajă, frunze rare.
Moartea cea mare, ce-i în fiecare,
ea este fructul, e al firii miez.
Doar pentru el copile-nmuguresc
şi ca un pom dintr-o lăută cresc;
băieți, de dragul lor bărbați se fac;
nubile, spaima şi-o împărtăşesc
femeilor, doar ele îi ştiu leac.
De dragul lui rămâne ce-ai privit,
chiar de s-a scurs demult, nemuritor, –
şi-oricine a clădit şi-nchipuit,
pentru-acest fruct, o lume-a devenit
şi-a îngheţat şi s-a topit,
şi înspre el s-a’ntors, strălucitor.
În el s-a adunat căldura toată
din inimă şi creier, alb pojar:
Dar îngerii tăi trec în stoluri roată
şi toate fructele, necoapte le apar.


traducere de Dan Dănilă