Nihil
Sperante ce transpar,
Din vise de coşmar,
S-aduna tremurânde,
In cunune de iluzii pierdute,
S-apoi se pierd mai temerar,
In imensitatea universului bizar,
În căutarea sinelui atemporal.

Și-n acest zbor fără busolă, prin pulberi vii de stele reci,
Se cerne frica de-altădată, lăsând în urmă vechi poteci,
Suntem doar umbre călătoare, desprinse dintr-un vis bizar,
Ce-nvată iarăși să respire, când timpul pare selenar.

Ne naștem din cenușa oarbă a nopților de disperare,
Să devenim lumini abstracte în marea lumii trecătoare,
Căci în atomul de iluzie și în sublimul ce-a durut,
Se-ascunde taina nepătrunsă: a unui nou și veșnic început.