N-am fost supãrat niciodatã pe mere
cã sunt mere, pe frunze cã sunt frunze,
pe umbrã cã e umbrã, pe pãsãri cã sunt pãsãri.
Dar merele, frunzele, umbrele, pãsãrile
s-au supãrat deodatã pe mine.
Iatã-mã dus la tribunalul frunzelor,
la tribunalul umbrelor, merelor, pãsãrilor,
tribunale rotunde, tribunale aeriene,
tribunale subþiri, rãcoroase.
Iatã-mã condamnat pentru neºtiinþã,
pentru plictisealã, pentru neliniºte,
pentru nemiºcare.
Sentinþe scrise în limba sîmburilor.
Acte de acuzare parafate
cu mãruntaie de pasãre,
rãcoroase penitenþe gri, hotãrîte mie.
Stau în picioare, cu capul descoperit,
încerc sã descifrez ceea ce mi se cuvine
pentru ignoranþã...
ºi nu pot, nu pot sã desciofrez
nimic,
ºi-aceastã stare de spirit, ea însãºi,
se supãrã pe mine
ºi mã condamnã, indescifrabil,
la o perpetuã aºteptare,
la o încordare a înþelesurilor în ele însele
pînã iau forma merelor, frunzelor,
umbrelor,
pãsãrilor.