Întemnițat poetul, bolnav și chinuit,
Călcand pe manuscrise cu pas împleticit,
Măsoară c-o privire aprinsă de teroare
A amețelii scară și sufletul il doare.
îmbătătoare rasuri, vuind in pușcărie,
Prea-stranii și absurde l'-invită la trezire;
In preajma-i Indoiala și Frica strălucesc
Ridicol, prea hidoase, cu mersul nefiresc.
Un geniu sub tăcerea cu ziduri ticăloase,
Și țipete-n adancuri, și spectre fioroase
Involburate-n roiuri, auzu-i amețindu-l,
Biet visător, oroarea îi locuiește gandul;
Iată-ți emblema, Suflet, cu visurile-n ceti:
Realul te-năbușă cu groaznicii pereți!