Luna e mama suferinței și a milei

La capătul trudit de noiembrie când
Lumina ei bătrână alunecă pe arbori
Anemic, încet agățându-se de crengi;
Când trupul lui Iisus spânzură în paloare
Omenesc aproape, și chipul Mariei
Bătut de chiciură se trage sub bolți
Clădite din putrede frunze căzute;
Când peste case o iluzie de aur
Cheamă un anotimp de liniști timpurii,
Și, potolind pe cei ce visează în întuneric -

Luna e mama suferinței și a milei