Când mă gândesc în nopți târzii
La patrie, nu pot dormi,
Din ochi deschiși, sub pleoape grele,
Cad, calde, lacrimile mele.

Vin anii și se duc ca-n vânt...
Sunt doisprezece ani de când
Nu mi-am văzut bătrâna mamă -
Și dorul, chinul mă destramă.

Da, mă destramă dor și chin.
Gândesc la chipul ei blajin...
Să-mi fi vrăjit bătrâna somnul,
Bătrâna mea? S-o țină Domnul!

Bătrâna mea! Ce drag îi sunt!
Și, în scrisori, văd rând cu rând
Cum mâna-i tremură când scrie
Și inima i se sfâșie.

Mereu văd chipul ei blajin...
Sunt doisprezece ani în plin,
Sunt doisprezece ani de viață
De când n-am mai cuprins-o-n brață.

Germanie, pământ stăbun,
Ești încă sănătoasă tun.
Voi regăsii a' tale arii
Oricând, cu teii și stejarii.

De dorul tău nu mi-ar păsa,
Dar e acolo mama mea.
Nu poți pieri, străbună țară,
Dar mama, poate, o să moară.

De când din țară am plecat,
Nu-i știu la număr - ce păcat! -
Pe scumpii mei ce zac în groapă.
Durerea inima mi-o sapă...

Îi număr totuși. Și, mereu,
Mai crunt sporește chinul meu,
De parcă prăvăli-s-ar morții
Pe pieptu-mi... dar se duc cu toții.

Pe când pierdut în gânduri stam,
Zori franțuzești mijesc la geam.
Cu zânbetu-i ca dimineața,
De-alean german mă scapă soața.