Tribut Aziza

Stropi de ploaie căzând din zornăitul
unei melodii de jazz, topită
sub corzile pianului...
Prezențe gălbui reflectând sclipirea
unui saxofon nărăvaș
iar corpul pierzând, în ambianță, din greutate.
O doamnă vorbind tare în centrul gândurilor mele,
întrebând despre fantezii;
mâinile tremurând pe genunchiul
care a fugit din trup,
și luna ce se pierde departe –
toate acestea, în schița
urletelor nebune de câini!!!
Fumul sapă spațiile goale
ale creierului,
și figuri ale unei întregi siluete
regrupate în întuneric.
Un râs ciudat pierdut printre fantomele
dansând pe o podea umedă –
nu există expresii verbale,
ci doar elan deasupra unui râu...
din extazul unui blestem edenic;
nici senzații ci doar dovezi interioare…
Pasiunea, Aziza, cântă
întregul meu corp...